Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Trei victime transportate la UPU în urma accidentului de pe strada Avram Iancu

Trei persoane implicate în accidentul rutier de pe strada Avram Iancu din Satu Mare au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) cu diferite contuzii și multiple traumatisme.

Din fericire, toate cele trei victime sunt conștiente. Dintre acestea, două au fost preluate de ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare, iar cea de-a treia a fost transportată de echipajul SMURD prezent la fața locului.

În total, accidentul a implicat patru persoane, dintre care una a refuzat transportul la spital.

Incidentul s-a produs în urma unei coliziuni între două autoturisme, provocând îngreunarea traficului în zonă.

Poliția a stabilit cum s-a produs accidentul.

„La data de 16 septembrie, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Avram Iancu din municipiu.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o conducătoare auto, de 57 de ani, din județul Maramureș, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ,,Oprire”, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 25 de ani, din Satu Mare.

Din producerea evenimentului a rezultat rănirea a două femei de 26 și 32 de ani, pasagere în cel de-al doilea autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Satu Mare.

FOTO: Transurban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.