PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mașină furată din fața casei, în Satu Mare! Hoțul a plecat cu ea, apoi a furat un alt autoturism

Mașină furată din fața casei, în județul Satu Mare! Hoțul a plecat cu ea, apoi a furat un alt autoturism. În cele din urmă, individul a fost prins de polițiști.

Ce spune poliția:

La data de 31 august, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către o femeie din Mărtinești, despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras autoturismul, care se afla parcat în fața imobilului în care domiciliază.

În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 31 de ani, care ar fi părăsit autoturismul respectiv în fața unei societăți comerciale situate pe bulevardul Lucian Blaga din municipiu și de unde ar fi sustras un alt autovehicul, cu care s-ar fi deplasat spre localitatea Mădăras.

Ulterior, bărbatul de 31 de ani a fost depistat în zona cimitirului din localitatea Mădăras, fiind condus la sediul poliției, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt. Activitatea a beneficiat de sprijinul Biroului de Ordine Publică Satu Mare, Secției Poliție Rurală Beltiug, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare și polițiștilor de frontieră din județul Satu Mare.

Prejudiciul rezultat, de 40.000 de euro, a fost recuperat în totalitate. Cauza a fost preluată de Serviciul de Investigații Criminale Satu Mare, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version