Ultima actualizare: azi, 10:45

Locale

FOTO. Comuna Crucișor are un nou primar. Andrei Sergiu și-a preluat, oficial, mandatul

Marți, 22 octombrie 2024, noul primar ales al comunei Crucișor, Andrei Sergiu, a depus jurământul. El a preluat conducerea de la fostul primar PSD, Romi Coza.

,,Andrei Sergiu își asumă noul mandat cu angajamentul de a contribui la dezvoltarea comunei și de a aduce un suflu nou în administrația locală. Tot în cadrul ceremoniei a fost învestit și noul consiliu local, acesta având misiunea de a colabora strâns cu primarul pentru a duce la îndeplinire toate obiectivele propuse”, este mesajul transmis de conducerea PSD Satu Mare.

Alături de noua conducere au fost prezenți: Mircea Govor – președintele PSD Satu Mare, Ioan Tibil – prefectul județului Satu Mare, Aurelia Fedorca – secretarul executiv PSD Satu Mare și primarul orașului Negrești-Oaș, Adrian Micle – președintele PSD mun. Satu Mare, Cătălin Filip, Neculaie Avorniciți, Daniel Cozma, Cristian Dăscălescu – consilieri județeni, Radu Iancu – directorul de cancelarie al prefectului, Cristina Tămășan-Ilieș – viceprimarul municipiului Satu Mare, Raul Băbțan – prim-vicepreședinte PSD Satu Mare, Alexandru Ștef – președinte PSD Pomi, Bianca Șorian – președinte TSD Satu Mare, Claudiu Tămășan – secretar executiv TSD Satu Mare și Sorin Stănean – președinte TSD mun. Satu Mare.

,,Cu o viziune orientată spre continuitate și progres, noul primar va coordona proiecte esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice și crearea de oportunități pentru creșterea calității vieții în comuna Crucișor. Felicitări primarului Andrei Sergiu pentru preluarea acestei funcții și îi dorim mult succes în noul mandat! Suntem încrezători că, sub conducerea sa, comuna Crucișor va cunoaște un nou val de dezvoltare și modernizare”, au mai transmis social-democrații sătmăreni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.