Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Eveniment medical important la Palatul Parlamentului. Satu Mare a fost reprezentat de 5 asistenți medicali

În organizarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), în colaborare cu Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN), la București, la Palatul Parlamentului din București s-a derulat, în aceste zile, un eveniment medical important. Evenimentul, denumit “𝐌𝐨𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞: 𝐈𝐂𝐍 𝐥𝐚 𝟏𝟐𝟓 – 𝐬𝐚̆𝐫𝐛𝐚̆𝐭𝐨𝐫im, 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐦, 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐥𝐚̆𝐦 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮” a fost organizat 𝑠𝑢𝑏 𝐼̂𝑛𝑎𝑙t𝑢𝑙 𝑃𝑎𝑡𝑟𝑜𝑛𝑎𝑗 𝑎𝑙 𝑃𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑑𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑢𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑆𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖, 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑒𝑟𝑢𝑙 𝐸𝑐𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑒𝑖, 𝐴𝑛𝑡𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑛𝑜𝑟ia𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑇𝑢𝑟𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝐶𝑜𝑚𝑖𝑠𝑖𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑆𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝐹𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑟𝑎 𝐷𝑒𝑝𝑢𝑡a𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝐶𝑜𝑚𝑖𝑠𝑖𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑆𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑃𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑆𝑒𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖.

La această reuniune extraordinară a organizației care reprezintă interesele a peste 28 de milioane de asistenți medicali din întreaga lume, au participat reprezentanți din aproape toate cele 130 de state membre, alți numeroși invitați din sfera medicală, politică și administrație. În cadrul luărilor de cuvânt s-a evidențiat importanța asistenților medicali în furnizarea de îngrijiri medicale sigure și accesibile, în special în contextul actual, marcat de provocări globale de sănătate. Vorbitorii au analizat implicațiile profunde ale temei Zilei internaționale a asistenților medicali din 2024, „Asistenții noștri. Viitorul nostru. Puterea economică a îngrijirii”.

Totodată, cei prezenți au punctat importanța îngrijirilor de sănătate, au elaborat inițiative strategice pentru a obține sprijin și impuls pentru a investi în pregătirea specifică a asistentelor medicale. La finalul celor două zile de lucrări a fost prezentată și adoptată o declarație care pledează pentru sprijin consistent și durabil în domeniul asistenței medicale. Printre vorbitori s-au aflat dr. Pamela Cipriano, președinte ICN, Alteţa Sa Regală Prinţesa Muna Al Hussein a Iordaniei, președinte de onoare ICN, Mircea Timofte, președinte OAMGMAR România, dr. Raed Arafat, ministru secretar de stat, Aexandru Rafila, ministrul Sănătății, dr. Loreta Păun, consilier al președintelui României, dr. Adrian Streinu Cercel etc

Județul Satu Mare a fost reprezentat de o delegație alcătuită din cinci asistenți medicali, Constantin Demian – președintele Filialei OAMGMAMR Satu Mare, Raluca Tarba – vicepreședinte OAMGMAMR și director de îngrijiri SJU Satu Mare, asistenții șefi Mirela Lupu – Spital Negrești Oaș, Bercean Elena – Spital Municipal Carei, Schupler Sarolta – Secția de Boli Infecțioase SJU Satu Mare.

Un comentariu

  1. Varu Răspunde

    Un asistent și trei moaște

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.