Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. Picnic pentru copiii adoptați, în județul Satu Mare

Sâmbătă, 12 octombrie, în incinta Centrului Creștin „Speranța” din Baba Novac, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare (DGASPC), prin Serviciul Adopţii şi Monitorizare Post adopţii, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare și a partenerilor, a colegilor din cadrul instituției şi a părinţilor adoptatori, au organizat Picnicul Copilului Adoptat.

Acest eveniment a devenit unul tradițional pentru DGASPC Satu Mare, oferind în fiecare toamnă momente speciale pentru aceste familii. Ideea organizării unui astfel de picnic s-a născut în 2010, în urma unor observaţii de specialitate, care au identificat nevoile reale ale familiilor adoptive de a oferi un cadru informal pentru a putea dezbate problemele lor cotidiene de care se izbesc.

Picnicul copilului adoptat a debutat cu alocuţiunile rostite de directoarea Mariana Dragoş, care a adresat, printre altele, mulţumiri gazdei, autorităţilor locale şi judeţene implicate, precum şi tuturor celor care și-au adus contribuția la realizarea acestui eveniment. Invitat pe scenă, Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, și-a exprimat recunoștința și admirația față de aceste familii, iar binecuvântarea a fost rostită de preotul paroh dr. Ovidiu Valentin Fărcaş. A urmat un program artistic realizat de profesorii Școlii de Artă, împreună cu copilașii adoptați. Organizatorii au oferit diplome atât copiilor care au evoluat pe scenă, cât și familiilor care și-au adus contribuția la realizarea evenimentului.

În cadrul programului, părinţii adoptivi au fost invitați să participe la seminarul „Povești Adevărate”, în cadrul căruia doritorii au avut ocazia de a dezbate și a găsi împreună soluții la diverse probleme întâmpinate, atât ei înșiși, cât și eventual copiii pe care i-au primit, atât în familiile, cât și în sufletele lor. Chiar dacă în cadrul seminarului nu au fost dezbătute amănunțit toate cazurile, dar prin scurta prezentare a neajunsurilor, părinții prezenți au identificat cazuri similare și la masa s-au sfătuit reciproc, în grupuri restrânse. Copiii au avut posibilitatea de a petrece timp de calitate împreună, să participe la diverse activități de: pictură și colaj din materiale naturale, decoruri confecționate din hârtie, lucrări din mărgele, tir cu arcul și echitație, iar pe terenul de joacă au fost așteptați cu diverse jocuri, concursuri sportive, tiroliană și multe alte activități interesante.

După joacă și distracție, toți cei prezenți au fost invitați la masă, dar nu înainte de a face o fotografie de grup cu tortul minunat, pe care, în timp ce lumea a savurat bunătățile preparate pentru acest moment festiv, organizatorii le-au pregătit pe farfurii, apoi le-au oferit tuturor participanților.

Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean, a afirmat că îi place foarte mult să participe la acest eveniment, deoarece, de fiecare dată simte că se reîncarcă cu energie pozitivă, deoarece, nicăieri nu a mai întâlnit o atmosferă atât de plină de iubire ca și aici.

Organizatorii doresc să mulţumească şi pe această cale pentru donaţiile mărinimoase atât sponsorilor: ONG-uri, firme, instituții și persoane fizice, cât şi tuturor celor care au întins o mână de ajutor la realizarea acestui eveniment, inclusiv colegilor care au muncit mult, ca această zi să rămână una de neuitat pentru aceşti copii minunaţi.


Sursa: Comunicat de presă DGASPC Satu Mare

3 comentarii

  1. cetatean Răspunde

    si mustaciosul a fost adoptat

  2. Varu Răspunde

    A început campania electorală,toți papagalii o să apară

  3. io Răspunde

    până la viitoarele alegeri…….adio picnicuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.