Ultima actualizare: azi, 15:53

Mircea Govor
Locale

Mircea Govor prezintă Planul Național pentru Marea Industrie

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, candidat la camera Deputaţilor, a prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Planul Național pentru Marea Industrie, o inițiativă de amploare care marchează un moment crucial în procesul de reindustrializare a țării noastre.

Acest program, susținut și promovat de premierul Marcel Ciolacu, reprezintă un pas decisiv către o economie puternică, bazată pe producție locală. Scopul său este clar: să stimulăm investițiile industriale în România, astfel încât să producem intern tot mai multe dintre bunurile de care avem nevoie și să exportăm surplusul, consolidându-ne astfel locul pe piața internațională. De la început, vreau să subliniez faptul că fundamentul acestui plan și modul în care a fost structurat arată încă o dată capacitatea premierului Marcel Ciolacu de a uni forțele politice și economice pentru a lucra în beneficiul tuturor românilor. Premierul nostru face astfel o diferență netă față de contracandidații săi la președinția României, demonstrând că are viziunea și abilitatea de a conduce această țară către prosperitate”, a spus Mircea Govor.

Planul Național pentru Marea Industrie este un proiect asumat, bazat pe angajamentele din programul de guvernare al PSD. Așa cum este descris încă din anul trecut în capitolul dedicat “Marilor politici publice”, reindustrializarea țării este o prioritate absolută.

CONȚINUTUL PLANULUI NAȚIONAL PENTRU MAREA INDUSTRIE

Acest plan include un pachet complex de măsuri, conceput pentru a atrage investiții majore și pentru a revitaliza industriile esențiale din România. În cifre, vorbim de scheme de ajutor de stat în valoare totală de aproape 2 miliarde de euro, care se vor aloca pentru:

-500 de milioane de euro pentru susținerea investițiilor strategice în industria prelucrătoare, cu facilități fiscale pentru investiții de peste 150 de milioane de euro. Această măsură va contribui direct la crearea de locuri de muncă în regiunile cu un nivel de dezvoltare sub media națională.

-un miliard de euro va fi alocat pentru sprijinirea decarbonizării proceselor de producție și creșterea eficienței energetice. Vorbim de aproximativ 30 de companii din metalurgie și industria chimică, care vor putea accesa sprijin de până la 100 de milioane de euro per beneficiar.

Finanțarea se realizează majoritar din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente României, iar investiția trebuie menținută 5 ani de la data finalizării acesteia.

Această măsură nu doar că va contribui la protecția mediului, dar va moderniza și eficientiza industria românească.

-250 de milioane de euro vor fi alocate pentru susținerea investițiilor în producția de materii prime industriale, precum țevi, profile, bare, aluminiu, cupru și alte materiale esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii naționale.

Aceste măsuri sunt pe deplin aliniate cu propunerile din Planul Draghi, care vizează creșterea competitivității industriale a Europei.

IMPACTUL ACESTUI PLAN

Acest plan nu este doar un set de măsuri economice, ci reprezintă un angajament pe termen lung pentru viitorul României. Prin investiții masive, vom reuși să:

  1. Creștem producția industrială și PIB-ul,

  1. Reducem deficitul balanței comerciale,

  1. Creăm noi locuri de muncă bine plătite,

  1. Decarbonizăm procesele de producție și creștem eficiența energetică.

România are nevoie de oțel românesc, de aluminiu românesc, de materiale de construcție produse aici, pentru a putea susține proiectele de infrastructură națională, de la autostrăzi la construcția de locuințe cu produse românești.

Astfel, unul dintre obiectivele majore ale acestui plan este să asigurăm ca, în următorii 10 ani, România să devină unul dintre hub-urile tehnologice și industriale ale Europei.

INVESTIȚII ÎN INDUSTRIA CHIMICĂ ȘI ÎN AGRICULTURĂ

Un alt punct central este investiția masivă în industria chimică, pentru a putea produce în România îngrășăminte agricole, ceea ce ne-ar permite să economisim 3 miliarde de euro anual din importuri.

În paralel, trebuie să ne asigurăm că, indiferent de crizele care vor veni, România va avea mâncare sănătoasă și la prețuri accesibile pentru toți românii. 

Vom continua să dezvoltăm fabricile de procesare românești și vom crește subvențiile pentru fermierii noștri.

SUSȚINEREA IMM-URILOR ȘI A EXPORTATORILOR

Nu în ultimul rând, mai există o altă mare direcție strategică, și anume: creșterea în continuare a alocărilor pentru toate programele de finanțare a IMM-urilor și în paralel, punem la punct un sistem prin care firmele exportatoare să fie susținute prin bonificații fiscale, astfel încât să consolidăm poziția României pe piețele externe.

Toate acestea nu pot fi realizate fără un parteneriat autentic între stat și mediul privat. Suntem aici pentru a invita fiecare companie să devină un partener esențial al acestui plan ambițios, un pilon al dezvoltării unei economii puternice și sustenabile în România.

Acest Parteneriat pentru Viitorul unei Economii Puternice a României este cheia succesului pentru a transforma România într-o forță industrială a Europei.

5 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    30 de ani l-ati tinut la sertar? :)))) Cine va mai crede inafara da lipitorile lipsite de cea mai mica farama de bun simt si caracter, care gandesc cu dosul , sau nu gandesc de loc?

  2. satmareanu' Răspunde

    Pana acum nu a avut timp? Acum l-a apucat la 63 de ani?
    Lasa tinerii mosule si te ocupa de nepoti.

  3. Varu Răspunde

    Va fi senator,sau deputat și o să-l doară in p…..la de părerile noastre.Tara asta este terminată la propriu.Uitativa pe mâna cui sunt banii noștri.Aici nu mă refer la mogulii din Romania care și-au pus în fruntea statului neamurile

  4. Mae Răspunde

    Planul este să nu mai furați !!!!

  5. Unul Răspunde

    Dute govorache, unde a dus mutu iapa!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.