Ultima actualizare: azi, 11:07
Locale

Vicepreședintele Institutului Național de Statistică, la Satu Mare. Întâlnire cu reprezentanții Biroului de Statistică din Polonia

Vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva, a fost prezent în municipiul Satu Mare, acolo unde, împreună cu Cătălin Ghiran, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Satu Mare, au avut o întâlnire cu reprezentanții Biroului de Statistică din Polonia.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de vicepreședintele INS:

,,Am fost onorat să reprezint Institutul Național de Statistică în cadrul întâlnirii care a avut loc la Satu Mare cu ocazia primirii delegației poloneze conduse de domnul Marek Cierpiał-Wolan, director al Biroului de Statistică din Rzeszów.

Împreună cu colegii mei, domnul Cătălin Ghiran, director executiv al Direcției Județene de Statistică Satu Mare, domnul Ioan Roman, director executiv, și domnul Marius Pop, director executiv adjunct ai Direcției Județene de Statistică Maramureș, am avut ocazia să facem schimb de exemple de bună practică cu colegii polonezi în ceea ce privește obținerea de date și indicatori comparabili metodologic pentru monitorizarea dezvoltării socio-economice a zonelor transfrontaliere, am aflat despre publicațiile la care colegii din Polonia lucrează în prezent, în special cele legate de comparații internaționale și baze de date pe care le-am putea utiliza în viitor.

Am convingerea că astfel de întâlniri reprezintă un bun prilej pentru INS de a menține relațiile de colaborare cu institutele de statistică internaționale cu multiple beneficii pentru sistemul statistic european”, a transmis Silviu Vîrva.

Un comentariu

  1. Dacbulibas Răspunde

    USR – curcubeul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.