Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Victorina i-a inspirat pe deținuții din Satu Mare cu povestea ei! Model de reușită în viață

Penitenciarul Satu Mare a găzduit un eveniment special în cadrul programului “De vorbă cu personalități locale”, având-o ca invitată pe Victorina Matveev, finalista show-ului TV Chefi la cuțite și proprietară a patiseriei Victorina. Evenimentul, desfășurat în sala de sport a unității, a reunit cadre ale penitenciarului și 90 de deținuți, care au ascultat povestea de viață a Victorinei, un exemplu de perseverență și succes.

Originară din Republica Moldova și absolventă a Academiei de Poliție, Victorina Matveev a povestit despre parcursul ei profesional și personal. După ce a muncit în străinătate, ea și-a început propria afacere în domeniul cofetăriei și patiseriei de la zero, reușind să se stabilească în județul Satu Mare după căsătoria cu un sătmărean din Gherța. Deținuții au fost captivați de povestea ei de succes, dar și de experiențele trăite în cadrul emisiunii “Chefi la cuțite”.

Victorina le-a insuflat deținuților curajul de a-și urma visurile și de a nu renunța la idealuri, chiar și în fața greutăților. În semn de apreciere, ea a dăruit prăjituri fiecăruia dintre cei 420 de deținuți încarcerați în penitenciar, un gest care a adus bucurie tuturor.

La final, Victorina a primit un cadou simbolic din partea deținuților: un tablou pictat de unul dintre ei, M.I., care i-a înmânat personal lucrarea. Penitenciarul Satu Mare i-a mulțumit pentru prezența sa inspirațională și pentru gesturile generoase.

2 comentarii

  1. Gaozarilor Răspunde

    Lasati vrajeala victorina asta e in incepatoare, am mancat la mai multe evenimente din prajiturile ei un mare bushit nu s bune deloc nu ai gost is naspa rau, e doar marketinu de ea, o emisiune in care vin bucatari amatori si dupa ce cadtiga locu 1 se dau mari profesionisti, vindeti reclama nu produs de calitate

  2. vadimT Răspunde

    toti se uitau foarte atenti, cu mainile in chiloti 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.