Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Adrian Cozma: ,,Poliția a soluționat cazul bannerului montat ilegal de PSD pe gardul cimitirului”

Adrian Cozma anunță că Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a soluționat cazul bannerului montat ilegal de PSD pe gardul cimitirului din localitatea Supur. Deputatul spune că persoana care a amplasat bannerul a fost sancționată.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Adrian Cozma:

,,A fost soluționată plângerea pe care am depus-o la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare, cu privire la amplasarea unui banner electoral al PSD Satu Mare pe gardul cimitirului din localitatea Supur, chiar de către un consilier local social-democrat, la comanda politică a lui Mircea Govor. Instituția Poliției a confirmat faptele și a aplicat sancțiunile ce se impun, respectiv demontarea bannerului și sancționarea contravențională a persoanei, conform Legii 370/2004.

Felicit organele de aplicare a legii pentru rezolvarea cu celeritate și în mod obiectiv a acestui caz! Dragi sătmăreni, Poliția Română este la datorie și își face treaba! Totodată, le transmit tuturor membrilor PSD care au lansat jigniri la adresa mea când am divulgat această ilegalitate, să iasă public, să-și recunoască fapta și să prezinte scuze locuitorilor din Supur pe care i-au batjocorit!

Am încredere că și instanța de judecată va face dreptate în cazul procesului pe care l-am intentat ziarului de propagandă al PSD-Govor, care a lansat un atac virulent la adresa mea, acuzându-mă ca eu aș fi făcut, de fapt, aceste “gesturi macabre“ și folosind un limbaj suburban la adresa mea”.

7 comentarii

  1. Cristescu Răspunde

    A vrut sa vada pe AC in cimitir cu doi m adancime

  2. Mircea Marghitas Răspunde

    Adrian Cozma, actualul preşedinte al PNL Satu Mare, este o beizadea din lumea mondenă a judeţului Satu Mare care s-a făcut remarcat doar prin eşecuri politice și profesionale, controverse legate de implicarea sa în afaceri dubioase, legătura cu lumea interlopă, afacerişti controversaţi și prin apariții care nu-i fac cinste în presa de scandal. Lumea din politică zice despre acesta că ar fi “pupila şi săgeata” lui Vasile Blaga, om cu greutate în politica românească. Ca orice “săgeată” ţelul şi rolul lui este să ajungă acolo unde grupul de interese din jurul lui își dorește să fie instalat să își poată face afacerile bănoase pe banii statului. Trecutul lui este arhicunoscut, a trecut de la angajat în shop și traficant de țigări la avocat, apoi politician extrem de controversat băgat în tot felul de combinații ilegale. Se vorbește prin județ despre tunurile date de cei din jurul lui prin diverse manevre ilegale, despre afacerile îndoielnice și ilegale ale fratelui său, ale familiei sale, despre metodele de șantajare și anihilare a adversarilor în afaceri a protejaților săi. Folosește Parlamentul României pentru a face interpelări la comanda celor 3 oameni de afaceri și a unui politician în fața cărora stă în poziție de drepți și a căror ordine le execută întocmai. Ba chiar a ajuns să pună partidul PNL Satu Mare și primarii PNL la ordinea acestora. Pentru a-și obține preamărire și a-și ataca adversarii politici se folosește de lichelele din jurul său, șoferul și fotograful personal plătiți bineînțeles din banii statului român, un director penal de instituție publică sătmăreană și vreo 3 băiețași de oraș, pe care i-a băgat în AUR, cărora le promite tot felul de funcții și afaceri.

  3. Marius Buga Răspunde

    Adrian Cozma a uitat sa felicite Politia pentru perchezitiile efectuate la Beny Kira la firma

  4. cetatean Răspunde

    bravo Adrian, cand ai dreptate ai dreptate.
    totusi aleg PDS da numa daca Mircea redeschide clubul la Mircea, mi-e dor de dansatoarele din Ucraina, si acuma poate e is si la pret redus cu razboiul.

  5. Adi Hora 😎 Răspunde

    Kozma + Govor = 0 Ruşinea Sātmarului! ☠️

  6. radical2 Răspunde

    Poi de ce? Pentru PSD are sens locul. De unde credeti ca primesc voturi? :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.