Tânăr (20 ani), mort într-un accident rutier grav, în județul Satu Mare. Un tânăr de aproximativ 20 de ani și-a pierdut viața luni, 2 decembrie, în urma unui accident rutier grav produs în localitatea Andrid, județul Satu Mare. Incidentul a avut loc în jurul orei 22:00, când autoturismul condus de tânăr a părăsit carosabilul și a lovit un parapet.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare a intervenit rapid, trimițând la fața locului o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor, șoferul a fost găsit încarcerat și în stare de inconștiență.
Pompierii au reușit să îl extragă rapid din autoturism, iar echipajul medical i-a acordat primul ajutor. Transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, tânărul a intrat în stop cardio-respirator pe drum. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au reușit să-l salveze, fiind declarat decedat.
„La data de 2 decembrie, în jurul orei 22.00, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, între localitățile Andrid și Chereușa.
Din primele verificări, polițiştii au constatat faptul că un conducător auto de 20 ani, din localitatea Santău, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe fondul altor preocupări, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coleziune cu un parapet metalic.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, este mesajul transmis de IPJ Satu Mare.