PNL anunță că nu votează majorările de taxe. În cadrul unei conferințe de presă, consilierii locali Victor Cernea și Elena Murg au declarat că pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de joi se află mai multe proiecte de hotărâre care vizează creșteri de tarife, taxe și impozite, iar PNL nu le va vota. ,,Să nu aducem bani la bugetul local pe spatele sătmărenilor”, spun liberalii sătmăreni.
,,Intrarea României în Spațiul Schengen ar trebui să genereze o serie de oportunități noi pentru dezvoltarea economiei locale, dar primarul, după ce am analizat proiectele de pe ordinea de zi, văd că nu e interesat de acest lucru. Să nu uităm că dincolo de circulația liberă a persoanelor, Spațiul Schengen presupune și circulația liberă a mărfurilor, ceea ce ar trebui să contribuie la dezvoltarea economiei noastre locale.
Cu toate acestea, observ că primăria are un plan de a mări, totuși, veniturile orașului printr-o metodă simplă, chiar una de tradiție în rândul politicienilor fără imaginație: prin creșteri de taxe, impozite și tarife. În cadrul ședinței de Consiliu Local vor exista cel puțin trei proiecte de hotărâre care vizează creșterea tarifelor, impozitelor și a taxelor”, a declarat Victor Cernea.
Consilierul local PNL, Elena Murg, a vorbit despre creșterile de tarife propuse de Transurban de la 1 ianuarie 2025.
,,De exemplu prețul unui abonament nominal valabil pe o lună de zile pe toate liniile va crește de la 80 de lei la 100 de lei, deci o majorare cu 25%. Prețul unui abonament nominal valabil pe două săptămâni pe toate liniile va crește cu 37,50%, de la prețul actual de 40 de lei la 55 de lei.
O majorare a tarifelor este inoportună, consider că cetățenii municipiului Satu Mare au suficiente probleme, marea parte a celor care circulă cu autobuzul sunt ferm convinsă că vor simți orice fel de majorare. Să nu aducem bani la bugetul local pe spatele sătmărenilor”, a declarat Elena Murg.
Victor Cernea a subliniat că aceste creșteri de tarife nu se opresc aici și a vorbit despre ,,creșterea tarifelor practicate de ADP”: ,,O serie de tarife de la piețe, cimitire sau abonamente de parcare urmează să fie mărite cu cel puțin 20%, iar în unele cazuri avem o majorare de 40%. Consider că sătmărenii au fost mințiți. UDMR-ul, dar nici primarul Kereskenyi Gabor nu au promis creșteri de taxe și tarife în perioada campaniei pentru alegerile locale”, a spus consilierul local PNL.