Ultima actualizare: ieri, 21:12
Locale

FOTO&VIDEO. S-a deschis Târgul de Crăciun al producătorilor locali din Ardud!

S-a deschis, astăzi, Târgul de Crăciun al Producătorilor Locali din Ardud! Evenimentul, desfășurat în Piața Agroalimentară, a atras un număr impresionant de vizitatori dornici să se bucure de atmosfera magică a sărbătorilor.

Vizitatorii au avut ocazia să exploreze o varietate de produse realizate de localnici, de la bunătăți culinare tradiționale până la decorațiuni unice, printre care și creații speciale realizate chiar de copiii de la grădinița din Ardud.

„Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar o spun asumat: nu produse venite de peste tot, din toate țările și poate nu de cea mai bună calitate, dar produsele acestea, ale noastre, știm că sunt gustoase, știm că sunt naturale, știm că sunt făcute așa ca pentru fiecare din familia lui. Și de aceea, vă îndemn să veniți mai degrabă aici, în acest târg, și să cumpărăm de la producătorii noștri, înainte de a merge în alte supermarketuri. Aici este viața, aici este iscusința fiecărui om din Ardud care a depus efort, a depus muncă și bani pentru a face ceva de calitate”, a transmis primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma.

Programul bogat continuă și în data de 15 decembrie, aducând momente memorabile pentru întreaga familie:

  • Colinde și colindători, care aduc spiritul Crăciunului mai aproape.
  • Poșta lui Moș Crăciun, unde cei mici pot lăsa scrisorile lor cu dorințe.
  • Întâlnirea cu Moș Crăciun, o bucurie pentru cei mari și mici.
  • Fotocorner special pentru amintiri de neuitat.
  • Tombolă, unde norocoșii pot câștiga coșuri cu produse autentice locale.
„Târgul de Crăciun al Producătorilor Locali din ARDUD este mai mult decât o piață de sărbători – este un prilej de a susține producătorii locali și de a petrece momente magice alături de cei dragi. Nu ratați ocazia de a face parte din această sărbătoare a comunității”, transmit organizatorii.

Evenimentul este susținut prin AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.