În hotărârea prin care a fost condamnată, instanța subliniază că una dintre victimele doctoriței era o persoană cu o boală incurabilă.
În hotărârea finală (HOTĂRÂRE NR. 92/2025) se menționează: „Inculpata a profitat de vârsta înaintată (…) dar mai ales de situația persoanei vătămate, căreia i-a promis ajutor medical după o intervenție oncologică. Aceasta i-a oferit copie după cartea de identitate, iar inculpata a obținut astfel datele personale, pe care le-a folosit pentru a încheia un contract de împrumut.”
„I-am zis că-i trebuie doi giranți și a zis că se rezolvă. A doua zi a venit cu documentele, cu cei doi giranți. Au trecut luni de zile, n-a plătit nicio rată. După ce am dat-o la executor, cele două girante au primit înștiințare că vor fi executate silit și au venit aici și au făcut reclamație”, a declarat Ștefan Lupșa, președintele Casei de Ajutor Caspev, pentru ProTV.
Procurorii care au cercetat-o pe doctoriță au strâns probe care arată că aceasta a luat cel puțin 10 mii de lei credit, folosindu-se de datele pacienților. Judecătorii care au condamnat-o acum au ținut cont și de faptul că aceasta era recidivistă. Acum cinci ani, ea a fost condamnată la închisoare cu suspendare.