O șoferiță a dat cu mașina peste un biciclist în vârstă de 14 ani. Accidentul s-a produs luni, 20 ianuarie, în municipiul Satu Mare.
Ce spune poliția:
La data de 20 ianuarie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Rutier Satu Mare, au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Rodnei din municipiul Satu Mare.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 58 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, ar fi acroșat un biciclist, de 14 ani, din municipiul Satu Mare care circula pe pista de bicicliști, marcată și semnalizată corespunzător.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului, aceasta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
Dar mai ziceti și pe aia ca toate s-au petrecut pe Rodnei pe asa-zisa pista de bicicliști😨