Zeci de urși și lupi au fost identificați, anul trecut, în județul Satu Mare, informează Agenția pentru Protecția Mediului (APM). Oamenii care ajung sau trăiesc în zonele în care aceste animale au fost identificate trebuie să fie atenți, spun salvamontiștii.
Populația de lupi din județul Satu Mare este staționară în comparație cu 2023, mai exact 43 de exemplare, potrivit APM. Cei mai mulți lupi sunt întâlniți în Supur, în număr de 11, în Negrești și Racșa câte 8, în Huta 7, în Bixad, Bătarci, Cămârzana și Hodod câte 2, iar în Gherța, unul.
Populația de urși din județul Satu Mare este în ușoară creștere după statisticile din 2024. Agenția pentru Protecția Mediului numără 17 urși în primăvara anului 2023, iar în primăvara anului 2024 se numărau 20 de urși, cei mai mulți întâlniți în zona Negrești, în număr de 10, în zona Racșa, 6, iar în Huta, 4.
Salvamontiștii cer atenție sporită din partea turiștilor și cetățenilor care ajung sau locuiesc în zonele menționate. Monitorizarea permanentă se realizează anual, la nivel județean, regional și național, cu date colectate de pe fondurile cinegetice și ariile naturale protejate.
În total, România are aproape 10.000 de urși, spune fostul ministru al Mediului Tanczos Barna, în condițiile în care habitatul lor natural din țară poate să aibă 4.000 de urși.
Ca unul care am participat la aceste evaluări doar atat as adauga că totul se bazează pe evaluările și declarațiile date în scris de către fondurile de vânătoare și de ocoalele silvice și care se aduna frumos la birou. Atât. Apoi ca aceste cifre cât de exacte mai sunt numai ei știu. Cum aceste animale umbla prin zona, deci nu au “domiciliu” cum ar veni se prea poate ca unele evaluări sa se suprapună, adică sa zicem sa apară același animal la doua fonduri de vânătoare vecine. Ca nu scrie pe ele xa sunt ursul Misa sau Balu. Înțelegeți? Mai mult e o aproximare.
Tare sunt curios cand se fac evaluari ale castorilor si sacalilor din judet. Primesc multi bani de la stat aceste asociatii care multe evaluari le fac din pix. Le dau un indiciu, cel mai apropiat castor este sub podul Decebal, al 2-lea la strand. Sacalii i-ti fura mancarea daca mergi la pescuit de la berindan spre pomi.
Nu mai degrabă vidre ai vazut? Ca vidrea sunt, inclusiv in Homorod. Pe Someș nu cred ca sunt castori ca nu-și pot amenaja habitatul specific (curs de apa prea rapid si albie prea lata) și sincer nu am văzut urme de copaci doborâti pe mal specific lor. Evaluările asa sunt cum zici tu. Foarte-foarte aproximative. Cei de la mediu numai aduna ce primesc de al ceilalți. Teoretic ei răspund de exactitate. Dar nimeni nu sta sa numere lupii ori ursii. Este o estimare a celor de la ocoale și fonduri, destul de apropiat de realitate dar nu e o cifra exacta. De exemplu dacă e un urs observat la Certeze ori Camarzana nu ai nici o garanția ca nu e unul care a trecut de la ucraineeni la noi. Valabil asta și invers.
Si vidra este in golful ala de dupa podul decebal. are vizuina la piciorul podului vechi de pe malul stang. era sa fac infarct din cauza ei. castorul de la decebal am crezut ca era somn dupa mancare prima data, dar duoa vreo 2 nopti l-am vazut. culmea, eu vroiam sa prind somnul.
“Zeci de urși și lupi au fost identificați, anul trecut, în județul Satu Mare”
Vedeti ca astia nu numai ca le-au numarat, dar au si legitimat aceste animale salbatice.
– Buna ziua domnule urs, actele dumneavoastra la control! :)) Cum adica ca l-ati pierdut? 🙂
feriți-vă de cei cu 2 picioare.
Cand crezi ca are doar 2 picioare si de fapt are 3, no atunci e problema.
Nu poți sa nu remarci precizia datelor, dacă punem și zerouri invizibile de după virgula cu atât mai mult. Exista totuși un animal care nu e cuprins în statistica, care umbla și el vagabond și care de multe ori este sălbatic în manifestări și care provoacă cele mai multe victime umane pe tot globul dintre carnivore. Nu greu de ghicit, câinele, considerat cel mai hun prieten al omului este câteodată și călăul acestuia prin atac direct sau prin transmiterea rabiei. Tare mi-ar plăcea sa știu câți asa-zisi prieteni ai omului sunt în pădurea de la Mujdeni, sau în jurul Lacului Călinescu, sau prin jurul pădurii de la Moftin, etc. As fi curios câți avem exact în tot județul, câți sunt aduși din alte județe, câți sunt morți pe șosele, câți sunt neridicate de pe șosele, s.a.m.d. Pana nu voi avea răspunsul la aceste întrebări, pe mine nu ma mișcă aceasta statistica extrem de precisa.