Un tânăr de 19 ani și o fată în vârstă de 18 ani au ajuns la spital în urma accidentului produs pe DN 19, între Carei și Moftin.
Ce spune poliția:
La data de 4 februarie, în jurul orei 12.16, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, între localitățile Moftinu Mic și Carei.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din municipiul Carei, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de depășire, intrând în coliziune cu un autoturism aflat în fața sa, condus de către un bărbat de 58 de ani, din localitatea Cămin, care și-ar fi manifestat intenția de a efectua un viraj spre stânga.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 19 ani, precum si a unei femei de 18 ani, pasageră în același autoturism. Ambele victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
Dați BMW la copii! Numai așa scăpați de ei!
Măcar de n-ar duce și pe alții cu ei!