Ultima actualizare: ieri, 19:14
Locale

FOTO/VIDEO. Controale la Spitalul Județean Satu Mare, după ce s-a fumat pe secția de Pediatrie

Controale la Spitalul Județean Satu Mare, după ce s-a fumat pe secția de Pediatrie. PortalSM a prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, imagini revoltătoare surprinse în toaleta secției de Pediatria, acolo unde au fost vizibile urme clare de arsuri provocate de mucurile de țigară. Acum, conducerea Spitalului Județean Satu Mare a dispus mai multe controale.

,,Urmare a comportamentelor neadecvate ale unor pacienți și/sau aparținători vizând nerespectarea regulilor care interzic fumatul în incinta spitalului, conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a dispus intensificarea controalelor echipei de pompieri în toate secțiile și serviciile SJUSM, sub incidența măsurilor administrative conform legislației în vigoare”, transmit reprezentanții unității medicale.

Reamintim că pe pereți, pe ușa toaletei, pe capacul dispenserului de hârtie igienică și chiar pe marginea vasului de toaletă au fost vizibile urme clare de arsuri provocate de mucurile de țigară. Cel mai probabil, mamele fumătoare internate cu copiii pe secție au distrus toaleta Pediatriei.

@portalsm

Toaleta secției de Pediatrie a Spitalului Județean Satu Mare! #satumare #szatmarnemeti

♬ Epic News – DM Production


CITEȘTE ȘI:

5 comentarii

  1. Pistike Răspunde

    Fără supărare, dar arată mai rău decât un WC public!
    Aici nu e doar vina părinților care fumează ci mai degrabă problemă de management!

  2. cetatean Răspunde

    daca ar exista un loc desemnat pentru fumat ar fi ok, nu poti obliga peroana chiar daca e vorba de o femeie care a nascut proaspat sa nu fumeze chiar daca nu e absolut ok, pana la urma si asitentele care fumeaza unde se duc?
    Fumatul nu este deloc bine si nu incurajez mai ales nu in timpul sarcinii si alaptarii dar asa macar cei care nu fumeaza ar avea parte de mai multa igena.

  3. Gheorghe Răspunde

    Și credeți ca dacă ar fi un loc expres pentru fumat muierile respective s-ar deranja sa-l folosească când ele sunt obișnuite de acasă sa fumeze pe budă cu cafeaua în mână pentru a estompa putoarea emanata de zda-pi nespalata și de băsinile trase după ciolanu cu fasole și ceapa mâncat în urma cu doua zile?…Aș,nuuu lor le place în mediul lor și orice ai face ele în ciuda vor continua sa se comporte asa.Cele care fac aceste lucruri nu sunt doamne,ele sunt niste putori jegoase.O doamna este doamna și gata!!!

  4. H&R Răspunde

    Nici nou născuții nu mai sunt așa ca la vremea mea! Se nasc cu țigara-n gură. 😁

    • Gheorghe Răspunde

      Da măi H&R,săracii nou-născuți acum se nasc și fără firul sfânt iar la naștere sunt și cipați ca de la naștere le bagâ cipu.Ce-or ajunge și ăștia?….or cultiva cânepa și or îngriji de cai…verzi pe pereți!!De aia s-o lăsat mulți de facut prunci și în loc sex normal fac tot felul de năzbâtii…..ptiu drace.He he he.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.