Astăzi, la bustul poetului național al Ucrainei, Taras Sevcenco, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – Filiala Satu Mare a organizat un eveniment de comemorare a celor trei ani de război în Ucraina, urmare a agresiunii Federației Ruse.
Alături de Liuba Horvat, președintele Filialei Satu Mare și secretar general a UUR, s-au aflat prefectul Ioan Tibil, subprefectul Altfatter Tamas, directorul Cancelariei, Radu Iancu, conducerea Muzeului Județean Satu Mare, a Direcției Județene pentru Cultură, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, reprezentanți ai comunităților de ucraineni din județ, cetățeni ucraineni și alți invitați.
Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național al României, urmată de o slujbă de pomenire a marelui poet ucrainean și a victimelor războiului din Ucraina, o intervenție de suflet a unei cetățene ucrainene și un flash-mob pregătit de elevii școlii din Micula, simbolizând în antiteză viața înainte și după ororile induse de război. La final, la bustul poetului au fost depuse coroane de flori din partea UUR și a administrației sătmărene.
,,Astăzi comemorăm împreună trei ani de suferință, luptă și sacrificiu, pe fondul unui conflict devastator care a schimbat pentru totdeauna destinul multor oameni. Astăzi, la granițele României, ne amintim că războiul din Ucraina nu a rămas o problemă izolată, ci a afectat întreaga regiune, având un impact direct asupra securității și stabilității noastre. Solidaritatea noastră cu vecinii ucraineni a fost, și rămâne, un angajament.
România a fost un refugiu pentru cei care au fugit din fața războiului, deschizându-și porțile pentru a oferi ajutor, protecție și sprijin. Aceasta este, și va rămâne, o dovadă a solidarității noastre umane și a valorilor fundamentale în care credem: democrația, libertatea și drepturile omului.
Județul Satu Mare, Instituția Prefectului, prin toate instituțiile implicate, societatea civilă, culte, organizații neguvernamentale și numeroase persoane de bună credință, noi toți am reușit să ne mobilizăm în scurt timp pentru a face față provocărilor aduse de numărul mare de ucraineni care au fugit din calea războiului în acele momente de restriște. În cifre vorbim de aproape 1000 de copii instituționalizați din Ucraina ajutați să ajungă în locuri mai sigure, peste 100.000 de refugiați și persoane în tranzit prin județul nostru sprijiniți cu hrană, adăpost și îndrumare, tabere temporare de tranzit, depozite pentru ajutoare umanitare, elevi ucraineni integrați în învățământul sătmărean, sute de muncitori angajați de firme sătmărene. Dar cel mai important a fost vorba, și este vorba în continuare de omenie, de oameni cu suflet mare, de faptul că ne-am unit pentru a ajuta.
Trecerea celor trei ani ne adâncește respectul și aprecierea pentru toți cei care, pe terenurile de luptă sau în refugiile temporare, au dat totul pentru a-și apăra țara, familiile și idealurile. Este un moment de reflecție asupra celor pierduți, dar și asupra celor care continuă să lupte pentru idealul național. Astăzi, nu doar Ucraina se află în fața unei provocări majore, ci întreaga Europă. Siguranța noastră depinde de pacea în regiune. România va rămâne un partener de încredere al Ucrainei și un promotor al păcii în întreaga lume.
În încheiere, doresc să le mulțumesc tuturor celor care au oferit ajutor, celor care au ajuns în refugiu pe teritoriul nostru și celor care au continuat să apere valorile fundamentale ale umanității. În fiecare zi, prin fiecare acțiune, vă arătați curajul. Împreună, vom construi un viitor în care pacea și democrația vor triumfa, iar acest conflict teribil va deveni o lecție de neuitat despre puterea unității și despre nevoia de a apăra cu orice preț drepturile fundamentale ale fiecărei națiuni”, a transmis prefectul Ioan Tibil în cadrul evenimentului.