Probleme din cauza vântului, în municipiul Satu Mare. A fost nevoie de intervenția pompierilor după ce bucăți de tencuială au căzut pe mai multe mașini, iar o bucată de tablă s-a desprins de pe un bloc.
Având în vedere faptul că la nivelul județului Satu Mare Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de Cod galben de intensificări ale vântului ce pot depăși 50-60 de km/h, valabilă în intervalul 17 martie ora 10:00 – 18 martie până la ora 10:00, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină astfel:
– Bulevardul Octavian Goga, municipiul Satu Mare – îndepărtarea unei table desprinse de pe un bloc – intervenție finalizată.
– Strada Petofi Sandor, municipiul Satu Mare – degajare elemente de construcție în pericol de cădere de pe o clădire – intervenție finalizată.
– Piața 25 Octombrie, municipiul Satu Mare – degajare elemente de construcție căzute pe trei autoturisme parcate în zonă – misiune în dinamică, autoturisme ușor avariate.
Având în vedere avertizarea meteorologică de vânt, reamintim cetățenilor să respecte următoarele măsuri preventive:
- Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
- Sistați activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime;
- Închideți toate ferestrele locuinței și altor categorii de construcții;
- Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Sursa: ISU Satu Mare