Ultima actualizare: azi, 21:56
Locale

Prefectul cere directorilor optimizarea comunicării cu presa și cetățenii

Prefectul Altfatter Tamas a convocat, luni, 3 martie, o ședință extraordinară a Colegiului Prefectural, având ca temă principală discutarea unor măsuri organizatorice privind desfășurarea întâlnirilor acestui organism consultativ în anul 2025. În deschiderea ședinței, prefectul a reiterat principiile enunțate la depunerea jurământului, subliniind importanța funcționării eficiente a instituțiilor publice deconcentrate ale ministerelor la nivel județean, cu un accent deosebit pe transparență, deschidere față de cetățeni și o comunicare eficientă.

De asemenea, prefectul a solicitat directorilor instituțiilor deconcentrate o mai bună comunicare instituțională cu Instituția Prefectului, care să se concretizeze în propuneri pentru eficientizarea organizatorică, legislativă și procedurală, având în vedere beneficiile pentru cetățeni și mediul de afaceri. Aceste măsuri se aliniază obiectivelor din Programul de Guvernare, care vizează îmbunătățirea eficienței instituționale și transparenței.

O altă solicitare din partea prefectului a vizat îmbunătățirea accesului cetățenilor la serviciile publice specifice fiecărei instituții și optimizarea comunicării, atât prin canalele oficiale de informare, cât și prin colaborarea cu mass-media.


Sursa: Prefectura Satu Mare

7 comentarii

  1. O glumă bună Răspunde

    Domnule prefect, dumneata te-ai uitat în stânga și în dreapta dumitale? Le-ai zărit chipurile? Numai competenta, proaspatul numit la direcția agricola, apoi cel de la Apia, securistul de la pensii, etc. Apoi subprefectul pop pe telefon. Despre ce vorbim Alfi.?

  2. Cod vestimentar Răspunde

    Prefectul e, oamenii ăștia reprezintă niște instituții, un cod vestimentar ar fi indicat, nu vii că-și badea Gheorghe de la tara, ca și ala se îmbracă la costum. Un pic de respect. Voi și Zelwnski, veniți în izmene. Nu v-ar fi rusine

  3. Lacika Răspunde

    Am crezut ca presa in sfarsit va publica numele celor care au fost prinsi cu Verdeata sau cu Mariska.

  4. În limba maghiară Răspunde

    Săracu prefect.. un politruc ce de vreo 20 de ani doar în funcții politice este..un neica nimeni ce are legitimație de iudemereu și cetățenie maghiară…că altminteri era un ZERO.. vine acuu să vb de comunicare..bă flăcău te auzi când vorbești

  5. Radu Cristescu Răspunde

    PSD – PNL -UDMR = aceasi cacao

  6. Tibi Răspunde

    A aflat și Tamaș că sunt probleme pe la prefectură, după zece ani de când stă pe acolo… O fi citit mesajul lui Balasz de acum câteva zile despre principii și probleme de legislație si organizare …

  7. Unul Răspunde

    Stai relaxat ca are mai multe scoala ca si gargariciu de Adi Cozma de la PNL! Adevarat ca sunt lucruri care numai sufera amanare. “Curatenia de Primavara” Eu zic ,hai sa-i dam timp poate chiar face curat in ograda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.