Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, cere reabilitarea clădirilor aflate în paragină. În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din județul Satu Mare a fost adoptată o hotărâre privind constituirea unei comisii mixte de constatare și verificare a stării de degradare a imobilelor aflate în proprietatea publică a statului român și a celor administrate de alte instituții.
Comisia va fi constituită prin ordin al prefectului și va include reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, Administrației Județene a Finanțelor Publice, Direcției Județene pentru Cultură, Consiliului Județean Satu Mare, ai unităților administrativ-teritoriale, în funcție de locația imobilului, proprietarii sau administratorii clădirilor vizate, precum și reprezentanți ai Instituției Prefectului Județul Satu Mare.
Scopul acestei comisii este de a evalua starea actuală a clădirilor care prezintă semne de degradare și de a întocmi un raport care să fundamenteze intervenții viitoare.
Printre imobilele care vor face obiectul evaluării se află și Gara din Satu Mare, așa cum a precizat prefectul județului, Altfatter Tamas:
„La gara din Satu Mare s-a intervenit în anul 2016, ultima dată, la solicitarea prefectului de atunci, Eugeniu Avram. Atunci a fost schimbat acoperișul, a fost schimbată țigla, 2015-2016. A fost ultima intervenție. Din punctul nostru de vedere, și acest imobil va fi cuprins în raport, iar concluziile care se vor desprinde în urma constatării, respectiv a verificării situațiilor din teren, le vom înmâna administratorilor, miniștrilor care răspund de acele bunuri, și vom solicita o intervenție, având în vedere că avem și fonduri disponibile să fie cuprinse într-un program de reabilitare și să readucem la viață o mare parte din aceste clădiri care au o importanță, zic eu, foarte mare pentru municipiul și județul Satu Mare”, a declarat prefectul Altfatter Tamas.
In afara de gara trebuie modernizata si electrificata linia ferata Satu Mare –Oradea si Satu Mare-Baia Mare.
Adok en neked penzt te erdely maghiar mi vagy..csak tzoky te senkihazi
Előbb gyere és szopjál le! Aztán lesz neked is pénzed, te kis buzi 😘
Nu cred ca intra in competenta Prefecturi electrificarea liniei ferate. Dar na, prefectul este de etnie maghiara trebuie cumva sa ne luam de el!
Prioritatea nr 1 ȘTRANDUL pt cetățenii sătmăreni!!!
Aia trebuie discutat cu adi cozma că prietenul lui cel mai bun, oșanul pocăit, ține ștrandul închis, cu japca! Vrea să-și scoată pârleala cu hotelul Dacia, pe care le-o distrus!
Până atunci, le transmitem ambilor, multă multă mue!
Domnule prefect
Puneți mana și faceți proiecte pt reabilitare, sa vina instituțiile cu soluții concrete, cu bani europeni nu de la oameni din impozite și taxe, Dl Gabor, primarul, și-a bătut jos de cetățenii de pe centru, majoră dulce impozitul pe imobil dacă nu-și reabiliteaza clădirile, în loc sa găsească soluții, sa facă proiecte și apoi prin impozitele și taxele locale sa ia banii de la oameni eșalonat. Așa se face în tarile civilizate, nu cum au făcut ei, bagandule mana în buzunar oamenilor și fortandui sa facă lucrările de reabilitare la supra preț u firme de căcat, ca mai apoi peste 5-40 ani când cade toată lucrarea sa facă același lucru din nou, sa bage din nou mana în buzunarul oamenilor.
Dar eu unul va promit ca îl voi coopta pe domnul primar și pe dvs în lucrare, data viitoare, ca meșterul Manole, pt că voi pulimea de politicieni nu reprezentați cetățeanul pe voi va interesează doar banul în buzunarul vostru. Voi în loc sa faceți treaba asa cum va ales doar la furat va gândiți și la smecherii.
Auzi tu, @Către prefect. No, fii puțintel atent la mine și bagă asta bine la căpățână. Deci. UE veci nu dă bani pentru întreținerea sau reabilitarea clădirilor proprietate personală ale oamenilor!!! E treaba ta și nu a autorităților să-ți întreții cotețul!!!! Nu mai suntem în comunism când te plângi la secretarul de partid sau la ceva ștab PCR și dacă ai pile te rezolvă. Și să nu cumva să crezi că în vest oamenii capătă bani pentru așa ceva! De aia sunt cazuri cu imobile, unele chiar de patrimoniu care sunt în paragină. Că și acolo sunt proprietari chiar cu pedigri dar rupți în fund și știi ce fac dacă nu au bani? Vând imobilul. No.
Toti cetatenii au obligatia sa isi intretina locuinta nu sa astepte dupa Primarie sa ii someze. Eu mi-am reparat singur balconul, nu astept sa pice in cap la oameni tencuiala ! În alte tari primesc amenda pentru nepasare.
Alma, lasă vrăjeală, la un bloc de pensionari care deabia se târăsc ce pretenții mai ai. Plus cum zicea @ către prefect, administrația publică, de aia e administrație sa administreze nu sa fută oamenii, sa pună mana sa facă și apoi sa taie nota de plată. Nu s-ar supăra nimeni. Dar sa le majorezi impozitele cu 500% e hoție pe față, sa plece acasă toți politicienii împreună cu primarul. La consilieri nu ma aștept la nimic, 90% din ei nu-și merita funcția îs polici îs pe liste îs analfabeți funcționali.
În concluzie primarul, City managerul și echipa de consilieri asa praf cum îs sa facă treaba. Păcat e ca nu s-a încumetat nimeni sai dea în judecata pt abuz
marș mă, cerșetorii pulii! vă doare-n pluă să adunați bani pentru reabilitare, mai bine așteptați, cu mâna întinsă, după mila primăriei!
Muie v-aș da, nu reabilitare!
O sa ai mai un efort pt retardatul de mai sus care nu a înțeles nimic, probabil doctorii l-au scăpat în cap la naștere hahahjajajahhah. Traduc pt tine retardule: primăria sa facă reabilitarea din bani eu, dacă se poate, apoi sa taie făctutra locatarilor. Acum ai înțeles hahajahaja
Ar fi o soluție, chiar una destul de facila dar “minunata” noastră legislație nu permite asta. Abia așteaptă organele financiare de control sa sara pe vreo primărie care procedează astfel! Vezi cazul concret al primăriei Craiova care a încercat sa mai reabiliteze sau măcar sa tencuiasca clădirile din centru. Repede a sărit DNA pe ei! La final s-a pus batista pe țambal dar tot au frecat-o bine pe primarita.