Ultima actualizare: azi, 09:19
Locale

FOTO. Gest superb! Un jandarm din Satu Mare a gătit mâncare pentru cei nevoiași, în Vinerea Mare

Jandarmii sătmăreni au dus mai departe o tradiție care a devenit deja parte din sufletul unității: o masă caldă oferită celor care au nevoie de sprijin. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, această inițiativă simplă, dar plină de însemnătate, a fost posibilă datorită plutonierului adjutant șef Daniel Tătăran.

Cu inima deschisă, plt. adj. șef Daniel Tătăran a pregătit 80 de porții de iahnie de fasole cu ceapă caramelizată și salată de varză proaspătă, o mâncare caldă, gustoasă și în ton cu ziua de azi, Vinerea Mare. Totul s-a întâmplat în popota unității, iar preparatele au ajuns, cu ajutorul colegilor din Detașamentul 1 Jandarmi Mobil, la beneficiarii Adăpostului de noapte din Satu Mare.

,,Gestul lui Daniel nu este unul întâmplător, este rodul unei promisiuni pe care și-a făcut-o atunci când viața l-a pus la încercare: aceea de a nu rămâne indiferent la suferința altora. Cu suflet mare și dorință sinceră de a ajuta, el transformă, de ani buni, fiecare sărbătoare într-o bucurie împărtășită cu cei mai puțin norocoși.

Donează sânge ori de câte ori are ocazia, iar bonurile valorice le folosește pentru a face și mai mult bine. De șase ani, în preajma sărbătorilor, pregătește mâncare caldă pentru cei fără adăpost. Nu așteaptă recunoștință, dar faptele lui vorbesc mai tare decât orice cuvinte. Nu știm dacă e mult sau puțin. Dar știm sigur că pentru cei care au primit acea farfurie cu mâncare caldă, a însemnat enorm. Și pentru noi, colegii lui, este un exemplu care ne inspiră”, transmite Jandarmeria Satu Mare.

10 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    Ca veni vorba….de unde moda asta ca pana si bucataru de la popota sa fie militar? Unu civil nu toca la fel de fin ceapa? Sau nu nimerea cantitatea de sare in bucate?
    Ca asa, si specialu nostru se va pensiona in curand, cu pensie babana…da nimic special nu il.deosebeste de alti chef-i de pe la fast-foodurile din oras.

  2. gelu Răspunde

    Stii ce il deosebeste? Isi iubeste tara si nu doar prin vorbe,la o adica e in stare sa moara pentru ea,spre deosebire de multi…ajuta pe cei loviti de soarta prin fapte concrete,nu murdareste spatiul public cu mizerii si frustrari cum fac altii ( care daca ei n au fost in stare sa intre intr un sistem unde din fericire nu poate intra oricine) ci isi foloseste timpul si inima pentru scopuri nobile….doneaza sange iar cu acele bonuri hraneste nefericiti ai sortii! Cu ce drept il judecati pe omul acesta? V a cerut ceva?Daca fura il crucificati…daca face fapte bune pentru unii tot nu i bine,numai Satana va poate intelege eu nu…

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      E musai sa se dea in spectacol pe infrastructura unitatii? Si sa faca parada cu “calitatea” de bucatar gata sa se jertfeasca cu polonicu in mana?

  3. Mda Răspunde

    Gest uman, plin de generozitate. Mai rar în ziua de azi.👍

  4. Aida Răspunde

    Jandarmii sunt oameni deosebiți, curajoși, săritori ,salvatori. Nu pot fi comparați cu polițiștii

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Indubitabil. S-a vazut pe 10 august. Se zice va pana si Himmler o fost invidios cand le-o vazut dexteritatea la gazat cetatenii platitori de impozite si taxe.

  5. Tina Răspunde

    Un gest plin de umanitate. Felicitări 👏

  6. C-block Răspunde

    Unde sunt acum politicienii ca sa-si mai spele păcatele? Vedeți, ca de asta nu va mai crede nimeni.

  7. Inu Răspunde

    Bravo Gicule! Tot băiat fain și cu suflet ai rămas!

  8. piedone Răspunde

    …reluam de craciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.