Se construiește o școală nouă într-o localitate din județ. Noua instituție de învățământ se construiește în localitatea Pir, iar aici vor învăța peste 200 de copii, în condiții moderne.
,,Dezvoltarea educației este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face ca și comunitate. O școală modernă și bine echipată nu oferă doar cunoștințe, ci și oportunități pentru ca ai noștri copii să se dezvolte și să reușească aici, acasă”, transmite conducerea Consiliului Județean Satu Mare.
Noua școală va include:
- 12 săli de clasă;
- 4 laboratoare moderne;
- sală festivă;
- bucătărie complet utilată și sală de mese;
- internat pentru 40 de elevi.
Clădirea va avea două etaje și o suprafață totală de 3315 mp. Investiția, în valoare de 8 milioane de euro, este finanțată de Compania Națională de Investiții (CNI), aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, condus de Cseke Attila. Contribuția autorităților locale este de 1.140.000 lei.