Se demontează schelele de pe al treilea pod, iar noua bijuterie arhitecturală a municipiului Satu Mare se apropie de deschidere.
Al treilea pod peste râul Someș, bijuteria arhitecturală a orașului, este aproape gata. În aceste zile se demontează schelele, iar inaugurarea este tot mai aproape. Potrivit primarului Kereskenyi Gabor, noul pod trebuie să fie gata până la Zilele Orașului, eveniment ce va avea loc în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.
Noul pod peste râul Someș este cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului Satu Mare din ultimii 30 de ani, fiind o construcție unică în nord-vestul României.