Ultima actualizare: ieri, 21:51
Locale

FOTO. Ei sunt voluntarii de la Ambulanța Satu Mare: „Fac parte din inima echipei noastre!”

Voluntarii Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare au fost astăzi lăudați public pentru dedicarea și efortul constant pe care îl depun, nu doar în timpul intervențiilor medicale, ci și în activitățile din spatele cortinei.

Asistenta-șefă a SAJ Satu Mare, Ramona Nemet, a transmis un mesaj de recunoștință pentru voluntarii, care, cu zâmbetul pe buze și cu o atitudine responsabilă, contribuie activ la buna funcționare a echipei, fie în misiuni de salvare, fie în întreținerea și curățenia ambulanțelor.

„Astăzi vrem să le mulțumim acestor voluntari dedicați care, dincolo de intervenții și sprijinul oferit în cazuri de urgență, nu ezită să pună mâna și la treabă pentru ca totul să fie în ordine! Cu zâmbetul pe buze, entuziasm și responsabilitate, ei fac parte din inima echipei noastre. Fie că e vorba de o intervenție, fie că e vorba de curățenia ambulanței, implicarea lor este exemplară! ”, a transmis aceasta.

Gestul vine într-un context în care voluntariatul în domeniul medical devine tot mai esențial, iar contribuția acestor tineri la sprijinirea echipajelor de urgență este cu adevărat valoroasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.