Victimele inundațiilor catastrofale ce au avut loc în 14 mai 1970 au fost comemorate, miercuri dimineață, la monumentul din Piața 14 Mai din municipiul Satu Mare.
Astăzi, miercuri, 14 mai 2025, s-au împlinit 55 de ani de la inundațiile care au lăsat în urmă peste 50 de morți și mii de case distruse. Preoți din diverse confesiuni s-au rugat, în această dimineață, în Piața 14 Mai din municipiul Satu Mare, pentru cei care au decedat în urma catastrofei, fiind ridicat și un Parastas în memoria lor.
La evenimentul de comemorare au fost prezenți, printre alții, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, prefectul Altfatter Tamas, deputați, consilieri locali și județeni, precum și mai mulți sătmăreni.
La finalul evenimentului au fost depuse coroane de flori.
56 de oameni şi peste 20.000 de animale a ucis Someşul în data de 14 mai 1970. Alţi mii de sătmăreni şi-au pierdut agoniseala, după ce apele învolburate au acoperit o treime din judeţ şi mai bine de jumătate din oraşul Satu Mare. În cifre seci, pierderile suferite de populaţie au fost estimate de autorităţile de atunci la 259 de milioane de lei.
Ce oameni prefăcuți ! Ăștia și în gând numără banii ,la fel ca americanii . Vorbește la microfon,din obișnuință, una tânără care nici nu știe ce s-a întâmplat acum 50 de ani,dar ea comemorează .
Inclusiv primarul este născut în 1980, adică cum se spune nici în ‘proiect’ nu era așa că nu știu ce te tot revolți. Pe vremuri făcea și Coica comemorări când vorba aia prin 1970 nu era nici măcar prin preajmă. Este o zi destul de nefericită în istoria orașului care ar merita mult mai mult nu ceva depuneri de coroane ori discursuri pe voce gravă și cu niște texte sforăitoare. Pentru că a marcat profund orașul. În schimb personal nu pricep de ce nu se recunoaște nici acum că s-a intervenit tardiv după ideea ca să se salveze terenurile agricole cultivate. De aia nu pricep pentru ca cei care au luat această decizie atunci nu mai trăiesc. Inclusiv Uglar. Au sacrificat orașul, la Berindan a cedat digul iar în zona Vetiș a venit apa înapoi prin învăluire. De aia s-a inundat partea dreaptă a orașului. Și la Ferneziu barajul a fist plin dinainte și nu au golit înainte de ploile de mai asa cum epun manualele prntru astfel de cazuri. Plus în iarna aia a fost zăpadă mare pe munte care s-a topit tot atunci deci dacă tot comemorăm atunci haideți fraților și să spunem povestea completă!
Porcul de govor arată ca după un incest.
Mai bine mergea la Supur,dar nici acolo nu este agreat.
Mare analfabet este.
@Profu, tu vrei sa apelezi la decența dealtfel inexistentă a unora?
Ponta nu a venit? ii plac inundatiile 🙂
Ia-ți votate! Papagalilor.Astea nu aveau cum să ajungă acolo fără votul vostru.Asa că la gară,acolo la curve,unde vă este locul de fapt și de drept.
Pe cât pariu că și tu i-ai votat. Acum că nu recunoști e altă treabă. Așa este?????
Niciodată n-aș putea pune ștampila pe asemenea exemplare.
Și atunci nu ai votat până acum? Acum ai descoperit ca poți vota? Eu înțeleg că nu-ti insuflă încredere niciunul dar acum 25 de ani? Sau ești ceva puștan care recent a împlinit 18 ani și face pe deontologul? Că dacă pănă acum nu ti-ai exercitat dreptul la vot cu ce drept critici? Sveai n+1 ocazii ca să te implicit dar tu stăteai pe margine si comentai? Tu sesizezi cât de aiurea sună?