Adrian Cozma reclamă transferuri suspecte pentru anumite funcții la Direcția Agricolă Satu Mare. Deputatul sătmărean s-a adresat ministrului Agriculturii, Florin Barbu, și cere precizări privind legalitatea organizării unor proceduri de transfer la cerere/detașare în cadrul Direcției pentru Agricultură.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de Adrian Cozma și solicitarea către ministerul Agriculturii:
Principiul legalității reprezintă condiția fundamentală după care se organizează și funcționează administrația publică centrală și locală din România. De asemenea, încălcarea dispozițiilor legale cu privire la ocuparea unor posturi în administrația publică din România conduce la nulitatea de drept a procedurilor, precum și temeiul juridic pentru sesizarea autorităților competente.
În acest sens, vă aduc la cunoștință că la nivelul Direcției pentru Agricultură Județeană Satu Mare s-au declanșat în primăvara acestui an proceduri pentru transfer la cerere sau detașări pentru anumite funcții. În unele cazuri, acestea urmăresc scopuri interzise expres de legislația în vigoare. De exemplu, transferul sau detașarea unor funcționari de pe funcții de execuție în alte instituții publice, pe funcții Nr. 1188A / 26.05.2025 de conducere sau transferul de pe funcții de conducere inferioare (șef serviciu) în alte instituții publice, pe funcții de director în cadrul DAJ Satu Mare.
Având în vedere situația expusă, care sfidează și încalcă flagrant dispozițiile legale în vigoare, vă solicit, domnule ministru, furnizarea următoarelor informații punctuale:
– O situație cu toate angajările efectuate la nivelul Direcției Județene pentru Agricultură Satu Mare în perioada ianuarie 2023 – mai 2025, care să reflecte explicit modul de ocupare a fiecărui post (prin concurs, transfer, detașare etc).
– O situație cu toate procedurile de ocupare a posturilor la nivelul Direcției Județene pentru Agricultură Satu Mare declanșate în anul 2025 – transferuri, detașări, cu toată documentația aferentă acestora.
– Ce măsuri veți dispune față de conducerea executivă a Direcției Județene pentru Agricultură Satu Mare care a declanșat proceduri de ocupare a posturilor cu încălcarea legii și dacă acest proceduri au avut avizul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale?
MAI ADISOR ,AI DE CURU TAU
Mda. Știm cu toții că de era vorba de oamenii tăi era totul perfect legal. Așa în schimb interpelăm. Mai ales că vine guvernul nou și poate nici nu apucă (de fapt mai mult ca sigur nu apucă) să răspundă ministrul actual la interpeleare. Praf în ochi se cheamă.
Ciprian Bretan, lingăul lui Adrian Cozma, a fost transferat de la Primăria Socond, unde era ofițer de stare civilă, la APIA. A trecut de la un salar de 2500 de lei la unul de 11.000 lei net pe luna. Apoi, la o zi dupa transfer a devenit director adjunct la APIA. Atunci nu a comentat domnul deputat!
Adisor nu ai loc și pentru ai tai in conducere și amu te încingi pe aci, PSD face legea la agricultură așa că șezi in banca ta, vezi in alte instituții că mai sunt locuri și te descurci de minune la aranjat neamuri și cumetrii in instituții!.
Ce-mi place cand va dati de gol ca si cum nu am stii ce kkt-uri se fac. Da de cand este Cozma in politica de numa acuma s-a trezit?:))) Macar Govor si altii merg cu hotia pana la capat. Grija Cozma ce spui, ca te mananca astia de viu.
Valer Beșeni, Beny Kira, Victor Cernea, toți și-au băgat soțiile în funcții bine plătite în instituții publice. Pe lângă cei de la PNL Satu Mare, pesediștii sunt copii mici
Da ce tu nu ți-ai băgat cumnata la inspectoratul școlar ???
Adisor in locul tau taceam, vezi in ograda ta cate cacatur de genul ai facut cu lingaii si atarnatorii tai din PNL Satu Mare dupa care hai si grohaie pe aici!.
Na ca am pus doua linkuri spre 2 articole interesante din cancan si inca un site despre SupoziThor numai ca si aici pe portalsm functioneaza cenzura la nivel de link-uri. Nu-i voie sa veizi ce zic altii, pacat, mare pacat!
Fără PSD!
Au venit prin concurs.Asa că ciocul mic ,amu noi suntem la putere.
Toate aceste agentii judetene ar trebui digitalizate iar orice solicitare sa fie facuta online! Pentru ce trebuie sediu si angajati in fiecare judet?
Poate să ai pe cine să-ți facă verificarea în teren. Sau și pe asta vrei s-o faci online? Probabil îți convine dacă ai numai virtual teren agricol, nu? Lăsați odată treaba cu lozinca cu jos cu bugetarii că unii încă lucrează. Ăia fără pile și relații. Ăia trebuie găsiți care nu fac nimic și în campanii dispar la lipit afișe. Și ar mai trebui primeniți cei de pe la regii, gen Apaserv la noi. Acolo sunt mulți și acolo se dau salarii mult mai mari. Acolo s-ar face economie. Dar majoritatea au spate politic. Și cum guvernul e multicolor mi-e frică că vor găsi o cale de scăpare la una dintre partide.
Există un domn care primește de la stat, brut, un minim de 448.000 de EUR pe an. În fiecare an sumele pe care STATUL le plătește fostului asociat al Alinei Gorghiu mare, mare liberală depășesc sutele de mii de EUR. În ultima declarație de avere omul primește bani de la cinci firme controlate de stat. Nevasta și ea, firesc, tot la stat lucrează. Și pentru ea statul alocă conform ultimei declarații de avere 113.742 de EUR pe an. În total în FIECARE LUNĂ statul aloca în 2023, conform ultimei declarații de avere, familiei domnului Stănescu Nicolae Bogdan suma de minim 64,794 EUR. Cine știe poate aude și domnul Bolojan căci domnul Stănescu e mare, mare liberal, offf. Avem și episod despre minunile liberale. Am pus în comentarii. Asta că tot vorbim de tăieri și taxe pentru fraieri. Semnat Valeriu Nicolae
M-am crucit când am răsfoit CV-ul și declarația de avere. Asta e un jolly joker bun de toate pe bani grei. Și de ani buni. De vreo 20 și tot timpul! Niște sume acolo frate de îți vine să o iei razna. No comment. Acuma cât rămâne la el și cât la partid depinde de partidul în cauză, adică de uzanțele interne.
Deja sa dat un proiect ca declaratiile de avere sa nu mai fie publice. Daca trece (si sunt 99,9% ca o sa treaca) atunci de la anu’ nu se mai stie nimic care cat are.