Judecătoria Negrești-Oaș a emis un ordin de protecție pe o durată de 3 luni împotriva unui bărbat din Orașu Nou-Vii, acuzat că și-a agresat verbal, fizic și psihologic fosta parteneră.
Decizia a fost luată miercuri, 12 iunie 2025, după ce instanța a analizat probele depuse în dosar și declarațiile martorilor. Femeia a reclamat că, pe fondul geloziei și al consumului zilnic de alcool, fostul concubin a devenit agresiv. Pe 2 iunie, acesta i-ar fi adresat injurii, ar fi amenințat-o cu incendierea casei și ar fi împins-o. Incidentul a avut loc în fața martorilor, iar femeia a chemat Poliția, care l-a sancționat contravențional și l-a obligat să părăsească locuința.
Reclamanta a mai declarat că agresiunile au continuat și în trecut, când ar fi fost smulsă de păr și insultată în repetate rânduri, dar nu a sesizat autoritățile din milă. Instanța a constatat existența unei stări reale de pericol, confirmată de martora chemată în fața judecătorului și de comportamentul repetitiv al pârâtului.
Deși nu s-au impus măsuri precum purtarea unei brățări electronice, bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de femeie și de locuința acesteia, din localitatea Orașu Nou-Vii, pentru o perioadă de trei luni. Instanța a respins, însă, cererea de a-i interzice orice contact telefonic, reținând că, de la incident, pârâtul nu a mai încercat să o contacteze, ci doar să-și recupereze hainele de la locuința acesteia.
Dacă va încălca decizia, bărbatul riscă între 6 luni și 5 ani de închisoare.
No iara din astea cu agresari? Zici ca suntem in Moldova!