Ultima actualizare: azi, 19:31
Locale

FOTO. ,,Enjoy the city on bike”. Sătmărenii, încurajați să folosească bicicleta ca mijloc alternativ de transport

Miercuri, 25 iunie 2025, Primăria Satu Mare a organizat cel de-al doilea workshop de mobilitate sustenabilă din cadrul Proiectului ,,CityWalk2.0 – Împreună pentru o mobilitate urbană eficientă din punct de vedere energetic’’.

Atelierul de lucru a avut sloganul ‘’Enjoy the city on bike’’, iar evenimentul s-a bucurat de participarea unui număr mare de actori – cheie din domeniul mobilității urbane care, prin activitatea lor, sprijină promovarea folosirii bicicletei ca mijloc alternativ de transport. Discuțiile au fost centrate pe teme precum: utilizarea eficientă a parcărilor mobile dezvoltate prin proiect, respectiv necesitatea extinderii și multiplicării parcărilor, în funcție de nevoi.

La finele săptămânii trecute, prin Proiectul CityWalk 2.0, în centrul istoric al orașului Satu Mare au fost amenajate trei parcări pentru biciclete – sigure, accesibile și foarte aproape de zona de concerte organizate în cadrul festivalului Samfest Jazz&Wine 2025. Pe toată durata festivalului, trei zile la rând, 20 – 22 iunie, parcările au fost pline, ceea ce înseamnă că tot mai mulți sătmăreni aleg bicicleta ca mijloc de transport sustenabil. Succesul avut reflectă de fapt dorința oamenilor de a avea grijă de mediul înconjurător și este un imbold să ne asigurăm că le oferim cetățenilor condițiile propice de a circula cu bicicleta, de la infrastructură la siguranța unor spații în care să își lase bicicletele ori de câte ori le folosesc.

Workshop-ul a avut loc în cadrul proiectului cu titlul „Împreună pentru o mobilitate urbană eficientă din punct de vedere energetic: Reducerea intensității emisiilor de carbon din transportul urban prin sprijinirea trecerii la mobilitate urbană activă prin regândirea designului stradal și schimbarea comportamentului de călătorie” (acronim CITYWALK 2.0). Proiectul este implementat în perioada 01.01.2024 – 30.06.2026 în cadrul Programului pentru Regiunea Dunării, susținut de un parteneriat format din 14 organizații din 10 țări, între care și Municipiul Satu Mare. Țări partenere: Slovenia, România, Ungaria, Croația, Austria, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Muntenegru, Serbia, Cehia.

Scopul principal al CityWalk 2.0 este să promoveze tranziția energetică în sectorul transporturilor, prin reducerea drastică a consumului de energie al transportului urban. Cea mai rapidă, eficientă și ieftină soluție este trecerea de la mobilitatea bazată pe autoturisme, extrem de intensivă energetic și ineficientă, la forme active de mobilitate (mers pe jos, ciclism), micro-mobilitate și utilizarea transportului public ca principale mijloace.

Acest proiect este susținut de Programul Interreg Regiunea Dunării cu cofinanțare din Fondurile Interreg și Guvernul României.

4 comentarii

  1. Părerea mea Răspunde

    Recomand sitimenajerului dar se ce nu și primarului să traverseze pe bicicletă orașul. Vorba lor așa în stil enjoy. Să vadă cum e să te calce la orice pas careva din trafic. Niște senzații tari, gratuite. Atenție la stâlpii din mijlocul pistelor sau când pista se termină brusc în ceva gard. Dar de ce cârcotesc, o să spună imediat careva??? Că din mașină toate se văd perfect funcționale.🤔😱😰😭

  2. Vasy Răspunde

    Cand o sa fie pistele de biciclete, fara obstacole si cand oamenii o sa umble pe strada ca oamenii nu ca turmele de vaci/boi + eventual babuinii cu permis de conducere anulat, atunci da…. incurajam mersul cu bicicleta…. dar pana atunci mucles pentru ca sunt vorbe aruncate fara sens.

    • MIlitia' Răspunde

      Da, multi biciclisti nici nu se hurnesc de pe bita cand traverseaza pe trecerea de pietoni, despre ce vorbim? Vad parinti zabalosii care isi educa asa odrasele care la randu lor vor deveni nioste parveniti zabalosi iar, daca odrasla ajunge sa fie lovit de o masina incepe scandalu

    • Militia' Răspunde

      Sunt un zabalos de ala care si la buda mere cu tigaia resapata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.