Cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Mircea Govor a transmis un mesaj pentru toți cei care își serbează onomastica în această zi .
„Adresez urări de sănătate, liniște sufletească și împliniri tuturor celor care își sărbătoresc astăzi onomastica. Această zi de însemnătate spirituală ne amintește de valorile fundamentale care trebuie să ne călăuzească în viața publică și personală: credința, responsabilitatea și respectul față de semeni”, a transmis Mircea Govor.
La finalul mesajului, acesta a adăugat: „La mulți ani tuturor!”
Da nu ne lași mă vierme odată cu urările tale și tot ce reprezinți mă Excroc ce ești. Nu e curios NIMENI de ce zici sau faci. Ce e așa greu. Marș DRAC de unde ai VENIT GUNOI CE EȘTI
Da nu poate omu sa zica o vorba frumoasa ca cineva e suparat! N-am mai vazut din astea.
Eu nu vă înțeleg. Pe respectivul îl doare undeva lateral la 1,5 m în orice direcție de părerea voastră. La votul viitor să fiți vocali.
Se pare ca “cei doi: MG & AC” si-au impartit saptaminile, tirgurile, manifestatiile din judet, sarbatorile bisericesti, etc. O saptamina apare unul apoi apare celalalt.
Interesant este ca nici unul dintre ei nu a aparut pe site-uri cu “mina sus” in saptamina cind parlamentarii si-au votat biletele de avion la clasa bussiness (17 milioane)