Ultima actualizare: ieri, 21:51
Locale

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundații pentru județul Satu Mare

Județul Satu Mare se află sub avertizare Cod galben de inundații, conform unei atenționări hidrologice emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 12:00.

,,Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare”, informează hidrologii.

COD GALBEN

În intervalul 09.07.2025 ora 12:00 – 10.07.2025 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – intrarea în ţară, Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.