Ultima actualizare: azi, 21:48
Locale

Notă de protest al UZPR față de o tentativă de intimidare și cenzură la adresa presei locale

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Satu Mare își exprimă profunda îngrijorare și protestul public față de o tentativă de intimidare și cenzură la adresa presei locale, venită din partea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare, instituție finanțată exclusiv din fonduri publice.

În fapt, redacția sportulsatmarean.ro, publicație acreditată și activă în domeniul jurnalismului sportiv, a publicat recent un material critic la adresa activității clubului CSM Olimpia Satu Mare, folosind în mod legal, ca ilustrație, o fotografie disponibilă din surse deschise, aparținând clubului sportiv. Imaginea în cauză a fost realizată din fonduri publice, iar redacția a indicat în mod transparent sursa acesteia – deși, din punct de vedere legal, nu exista nicio obligație în acest sens.

Într-un gest pe care îl considerăm abuziv și lipsit de transparență, o persoană din cadrul CSM Olimpia Satu Mare a reclamat către platforma Facebook presupusa încălcare a drepturilor de autor, deși fotografia utilizată nu beneficiază de protecție în acest sens, fiind finanțată din bani publici și destinată uzului informativ. În urma acestei sesizări nefondate, platforma FACEBOOK a eliminat postarea redacției și a expus pagina publicației sportulsatmarean.ro riscului de a fi complet ștearsă.

Considerăm acest demers un abuz de drept, o încercare de răzbunare și o formă de presiune inadmisibilă asupra libertății presei. Acest tip de acțiune contravine flagrant principiilor libertății de exprimare și independenței editoriale, principii garantate de Constituția României și reafirmate constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Atragem atenția că o astfel de conduită, dacă rămâne nesancționată, riscă să devină precedent și să încurajeze alte tentative similare de suprimare a vocilor critice din spațiul public.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Satu Mare solicită public intervenția forurilor competente, respectiv Consiliul Local și Primăria Municipiului Satu Mare – entitățile care asigură finanțarea clubului sportiv – pentru a clarifica această situație și pentru a preveni reapariția unor astfel de abuzuri în viitor. Este inadmisibil ca noțiunea de „drepturi de autor” să fie deturnată în scopul cenzurii, cu atât mai mult în cazul unor materiale realizate din bani publici, destinate informării cetățenilor.

Presa are datoria să reflecte critic și echidistant activitatea instituțiilor publice. Atentatele la adresa acestei funcții esențiale reprezintă nu doar un afront la adresa unei redacții, ci un pericol real pentru sănătatea democratică a comunității locale. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România Filiala Satu Mare 22 iulie 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.