Ultima actualizare: azi, 21:00
Locale

Rata șomajului în județul Satu Mare a scăzut la 5,16%

La sfârșitul lunii mai 2025, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 5,16 %, în scădere cu 0,05 pp față de luna aprilie a anului 2025.

Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii mai 2025, respectiv de 6.613 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 717 au fost șomeri indemnizați și 5.896 neindemnizați.

Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii mai 2025 se prezintă astfel : 1.352 șomeri provin din mediul urban și 5.261 șomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.734), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1.432), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (495).

Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii mai 2025 se prezintă sugestiv astfel:

 

Grupa de vârstă

Stoc la finele lunii

Total

6.613

< 25 ani

899

între 25-29

495

între 30-39

1.432

între 40-49

1.734

între 50-55

1.037

peste 55 ani

1.016

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare 56,83 %. Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,09 % din totalul șomerilor înregistrați iar 5,67 % au absolvit învățământul profesional. Șomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 5,55 % din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 1,41 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,45 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.020 persoane foarte greu ocupabile, 3.320 greu ocupabile, 1.245 mediu ocupabile , iar 27 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.