Sătmăreanul Dacian Dragoș a depus, duminică, jurământul în fața președintelui României, Nicușor Dan, în calitate de nou judecător al Curții Constituționale a României (CCR). Alături de el, au fost învestiți și Csaba Asztalos și Mihai Busuioc.
Dacian Dragoș este originar din Satu Mare și a fost desemnat judecător la CCR la propunerea președintelui României. Prin această numire, el devine unul dintre cei nouă membri ai forului care veghează la respectarea Constituției în România.
Dacian-Cosmin Dragoș s-a născut în 12 decembrie 1975 și a terminat Colegiul „Mihai Eminescu” Satu Mare. Este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei burse europene Marie Curie, la Michigan State University (2005-2006) și expert al Băncii Mondiale în domeniul achizițiilor publice (2020-2023), potrivit comunicatului Palatului Cotroceni.
El a contribuit la elaborarea proiectului Codului de procedură administrativă (2006-2008 și 2020-2021) și a Codului Administrativ (2010-2011). De asemenea, a fost implicat în proiecte naționale și internaționale privind reforma administrației publice și statul de drept, potrivit aceleiași surse.
Dacian Cosmin Dragoș a fost timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roșia Montană și în alte litigii arbitrale.

