Ultima actualizare: azi, 16:48
Locale

Satu Mare, capitala handbalului! Sportivi din toată Europa, pregătiți de antrenori de Champions League

Expert Handball Campus evenimentul care reunește la Satu Mare handbaliști din toată Europa a debutat la sfârșitul săptămânii trecute, iar sportivii au ocazia unică de a fi pregătiți de unii dintre cei mai buni antrenori din lume. Campusul se desfășoară în perioada 28 iunie – 5 iulie și este organizat cu mare dedicare de sătmăreanul Ciprian Marieș.

Nu mai puțin de 160 de handbaliști din toată Europa își perfecționează în aceste zile abilitățile la Satu Mare. Expert Handball Campus este recunoscut ca cel mai puternic campus de handbal de pe continent, oferind instruire non-stop și pregătire cu antrenori de calibru internațional, cu experiență în Liga Campionilor.

Campusul se desfășoară în trei săli, iar scopul evenimentului este acela de a dezvolta tehnica individuala și de echipă, de a introduce tinerii sportivi în tainele handbalului și de a descoperi noi talente. Datorită antrenorilor de top, campusul de la Satu Mare este cel mai căutat din Europa, iar rezervările pentru ediția de anul viitor au început deja.

Printre antrenorii de top care se află la ediția 2025 a Expert Handball Campus Satu Mare se numără Xavi Pascual, care a pregătit formațiile FC Barcelona și Dinamo București, iar în prezent se află la cârma echipei Telekom Veszprém; Xavi Sabate, campion în Polonia cu Wisła Płock, respectiv Jordi Giralt și Răzvan Pop, campioni în România cu Dinamo București.

Lista antrenorilor de top care se află în aceste zile la Satu Mare este însă mult mai lungă și poate fi consultată pe pagina oficială de Facebook a Expert Handball Campus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.