Ultima actualizare: azi, 15:18
Locale

Femeie prinsă băută la volan, în județul Satu Mare. A băut vin, iar acum s-a ales cu o condamnare

Judecătoria Carei a pronunțat, la finalul acestei săptămâni, sentința în cazul unei femei din municipiu care a fost prinsă conducând sub influența alcoolului. 

Totul s-a petrecut în noaptea de 8 spre 9 iunie 2025, în jurul orei 01:00, atunci când un echipaj al Poliției Municipiului Carei se afla în patrulare pe strada Viilor. Polițiștii au observat un autoturism marca Opel și au decis să îl oprească pentru control. La volan se afla o femeie, care prezenta semne vizibile că ar fi consumat alcool.

Testarea cu aparatul etilotest Dräger a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat – peste limita legală pentru fapta penală. Conform procedurii, femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice. Analizele de sânge au confirmat prezența unei concentrații de 1,11 g/l alcool pur în sânge la prima recoltare (ora 01:29) și 0,97 g/l la cea de-a doua (ora 02:29).

În fața anchetatorilor, femeia a recunoscut că a consumat două pahare de vin amestecat cu cola în timp ce se afla în apropiere de strada Viilor, iar ulterior s-a urcat la volan pentru a se deplasa prin oraș.

Astfel, șoferița a fost condamnată la 9 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 2 ani de supraveghere. Pe lângă suspendarea executării pedepsei, instanța i-a interzis să conducă timp de un an și a dispus efectuarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, femeia va trebui să participe la un program de reintegrare socială și să achite 400 de lei cheltuieli judiciare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.