Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic pentru ziua de miercuri, 13 august, interval orar 12:00 – 21:00, valabilă și pentru județul Satu Mare.
Potrivit meteorologilor, în Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele termice vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade Celsius.
Specialiștii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să consume lichide suficiente și să acorde atenție sporită persoanelor vulnerabile.
ANM precizează că, în funcție de evoluția fenomenelor, avertizarea poate fi actualizată cu mesaje nowcasting pentru fenomene severe imediate.