Kadar George Gabriel, campion național de atletism originar din Satu Mare, rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Oradea a respins contestația formulată împotriva măsurii dispuse de Tribunalul Satu Mare, informează bihorjust.ro. Soluția este definitivă, astfel că procesul penal se va derula cu inculpatul aflat în stare de detenție.
Campionul în vârstă de 22 de ani a deținut în locuința sa, în scopul comercializării, peste 100 grame canabis și aproximativ 100 grame ”cristal”. Pe parcursul celor 15 percheziții domiciliare efectuate au fost găsite și ridicate aproximativ 200 grame substanță cristalină 3-CMC, ambalată în doze pregătite pentru vânzare, aproximativ 170 grame muguri de canabis, 4 cântare de precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, 3 pistoale airsoft, precum și alte mijloace de probă.
Ce spune DIICOT:
,,La data de 28 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 22 ani (n.r. Kadar George Gabriel) și 41 de ani (n.r. Tiberio Gianluca), și a unei suspecte de 46 de ani cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina inculpatului de 41 de ani, cetățean italian (recidivist) s-a reținut și comiterea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, iar în privința celui de al doilea inculpat cercetările vizează și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc”.
Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaților.
Ii cunosc familia,oameni simpli,muncitori,pruncul asta era măndria si speranța lor…păcat,mare păcat uite asa se pierde un campion si devine un paria! Cei care aveți copii,cu discreție controla ti le anturajul pentru binele lor!