I-a spart geamurile casei fostei iubite! Oșanul a fost dat pe mâna poliției. Un bărbat din județul Satu Mare nu mai are voie să se apropie de fosta sa parteneră, după ce Judecătoria Negrești-Oaș a emis, în această săptămână, un ordin de protecție împotriva lui.
Decizia a venit în urma unui incident violent petrecut în noaptea de 21 august 2025, când bărbatul a spart două geamuri de la ușa de acces a locuinței femeii.
Agresiunea a determinat-o pe femeie să sune la Poliție, care a emis pe loc un ordin de protecție provizoriu. Parchetul a preluat cazul și a cerut instanței un ordin pe termen mai lung, având în vedere că bărbatul are un comportament violent repetitiv, iar femeia a mai beneficiat de protecție împotriva lui și în trecut.
Detalii din sala de judecată
În cadrul procesului, deși agresorul nu a fost prezent, avocatul său a anunțat că bărbatul este de acord cu emiterea ordinului de protecție și că intenționează să se mute definitiv din localitate.
Femeia a cerut ca, pe lângă interdicția de a se apropia și de a o contacta, acesta să poarte și un sistem electronic de supraveghere. Procurorul s-a opus, explicând că dispozitivul funcționează doar în România, iar bărbatul a declarat că va pleca la muncă în străinătate și nu știe când se va întoarce.
Instanța a respins cererea privind monitorizarea electronică, dar a decis să emită un ordin de protecție pe o perioadă de 12 luni.
Astfel, bărbatul este obligat să păstreze o distanță de cel puțin 20 de metri față de femeie și îi este interzis să o contacteze prin orice mijloace, inclusiv telefonic sau prin mesaje. Judecătorul a subliniat că nerespectarea ordinului constituie infracțiune, pedepsită conform legii.