Un bărbat din județul Satu Mare a obținut, în această săptămână, un ordin de protecție împotriva fostului partener al iubitei sale, după ce a relatat în instanță o serie de episoade de hărțuire și amenințări, culminând cu o confruntare directă la locul său de muncă, unde a fost avertizat că va fi „tăiat cu sabia”.
Potrivit declarațiilor făcute în fața judecătorului, incidentul cel mai grav a avut loc pe 29 august 2025, într-un service auto din județ. Agresorul s-ar fi prezentat acolo sub pretextul unei programări, dar în realitate ar fi avut intenția să-l confrunte pe bărbat. Însoțit de o altă persoană, l-ar fi înconjurat și amenințat în mod direct, provocându-i o stare severă de anxietate. În urma acestor evenimente, victima a ajuns la psihiatrie, unde a fost internată timp de trei zile.
Noul partener al femeii a explicat că întreaga situație a început în iulie 2025, când agresorul a început să-l contacteze prin mesaje agresive și apeluri telefonice frecvente. Conflictul ar fi apărut pe fondul refuzului fostei concubine a agresorului – actuala parteneră a victimei – de a relua relația. Acest refuz ar fi fost motivul principal al presiunilor și intimidărilor.
Instanța a recunoscut violența psihologică
Instanța a reținut că aceste fapte se încadrează în definiția violenței psihologice prevăzută de Legea 26/2024, chiar dacă nu există o relație de familie între cele două părți. Au fost admise ca probe mesaje și înregistrări audio, iar din dovezi a rezultat o stare reală de pericol psihic pentru mecanicul auto.
Prin urmare, Judecătoria Satu Mare a decis emiterea unui ordin de protecție valabil 6 luni. Agresorului i se interzice orice formă de contact cu acesta și trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de el, față de locuințele sale și față de service-ul auto în care lucrează.
Din titlu ai putea înțelege că mecanicul a ajuns la psihiatrie.🤔😵💫😨😱