Ultima actualizare: azi, 15:50
Locale

Mircea Govor, în Parlament: „Susțin fermierii locali prin fapte, nu vorbe”

Mircea Govor a anunțat, marți, că a depus o declarație politică în Parlament prin care reafirmă sprijinul pentru fermierii români și pentru eliminarea samsarilor din piețe.

„Susțin fermierii locali prin fapte, nu vorbe. Proiectul de lege inițiat alături de colegii mei din Comisia pentru Agricultură are un obiectiv simplu și necesar: protejarea agricultorilor care muncesc cu cinste și eliminarea samsarilor și a produselor de import vândute sub eticheta de «produs românesc»”, a declarat Govor.

Acesta a subliniat că legea prevede, printre altele:

  • protejarea agricultorilor corecți,

  • eliminarea certificatelor false și a intermediarilor care distorsionează piața,

  • aplicarea corectă a facilităților fiscale pentru fermierii reali.

Deputatul a precizat că proiectul nu introduce taxe noi, nu lovește micii producători și nu pune „biruri pe vânzătorii de pătrunjel”, ci vizează exclusiv samsarii și practicile abuzive.

„Ținta noastră sunt certificatele false și speculanții, nu oamenii care muncesc pământul. Doar printr-o legislație corectă și aplicată fără excepții putem avea piețe transparente, dominate de produse autentice românești, în slujba producătorilor și a consumatorilor”, a mai transmis Mircea Govor.

7 comentarii

  1. desma Răspunde

    cand se vor vedea primele rezultate?

  2. cetatean Răspunde

    Bar de noapte in fiecare sat, sa nu fie nevoiti sa intre cu tractorul in oras!
    Bine Mircea

  3. Dik hei Răspunde

    Găozaru, vaca și chiloții! Măi bulangiule te văzui mai zilele trecute la un post TV local, am stat sa te ascult câteva minute, dar n-am înțeles nimic. Te-ai cacait, te-ai macait = ciciu idee. Stai dracu acasă, că te faci de kkt!

  4. Dodiq Răspunde

    In fiecare sat se va deschide o mănăstire de maici sub înaltul lui patronaj.Se va rezolva și problema cu laptele

  5. Gheorghe Răspunde

    Mirciulica,mirciulica mare incredere avem noi in tineeeee.Nici nu stim ce ne-am fi facut noi fara tine salvatorule.Dupa cum zicea maharul vostru(ciordake) chiar apreciem ceea ce ne spui tu chiar daca nici tu nu crezi ce spui.Stim noi ca trebuie sa zici ceva ce vor sa auda votantii.Ca sa fii si tu sigur ca te credem o sa-ti pun aici un link ca sa vezi cum spunea maharul tau pe vremea cand se scremea si voia sa ajunga presedinte.No ia ni asculta asta.

    https://www.youtube.com/shorts/1AHaILaOFUQ

  6. Văsâi Răspunde

    Măi excrocule de govor, tu îți susții afacerile tale și ale familiei,de fermierii locali te doare la patină,măi porcule.
    Spune-mi cu ce ai ajutat tu, fără să câștigi ceva în plus din ajutorul oferit.
    Povestește ceva noutăți, măi analfabetule.
    Apropo: Cum a fost “La Mircea “?,dar să nu uiți să ne spui.

  7. 😜 Răspunde

    Astea fiind spuse faptele sunt care? Că de promisiuni e plin podlașul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.