Luna august 2025 a adus o premieră pentru Aeroportul Internațional Satu Mare. Pentru prima dată a fost depășit pragul de 10.000 de pasageri/lună. În total, 11.134 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Satu Mare, ceea ce înseamnă o creștere de peste 14% față de luna iulie.
,,Traficul aerian crește constant și sigur, iar acest lucru confirmă faptul că sătmărenii aleg să călătorească de acasă, din Satu Mare. Estimăm că până la finalul acestui an aeroportul va atinge un total de cel puțin 100.000 de pasageri, comparativ cu 70.206 pasageri înregistrați anul trecut. Investiția finalizată – noul terminal – dar și investițiile în curs de finalizare – modernizarea platformei, parcării și zona de interior a vechiului terminal – vor aduce condiții mai bune pentru pasageri și mai mult sprijin pentru companiile aeriene”, informează Consiliul Județean Satu Mare.
În prezent, la Satu Mare operează curse regulate companiile Tarom, Wizz Air și Tailwind Airlines, iar alături de acestea deschidem tot mai multe conexiuni spre destinațiile dorite de sătmăreni, mai transmit reprezentanții CJ Satu Mare. Totodată, crește și numărul zborurilor business și al celor de aviație generală, semn că zona are nevoie de legături rapide, esențiale pentru dezvoltarea economică.
Ce m-am speriat cand am vazut poza. Cat pe ce sa imi fac si eu bagajele. Am crezut ca au aflat oamenii ceva de Bolojan de Nicusor si pleaca….
Din Roma Italia la satu mare că ne e greu la cluj
Maluku Selatan nu vrei?
Subțire. Din atâta nu ții un aeroport in sus , nu mai vorbim de amortizarea investițiilor
Si cum amortizezi investitia?
Management mai bun? Mai multe curse care plătesc pentru folosirea dotărilor cum se face la orice activitate comercisla de profil? Sau hai mai bine nu facem nimic și așteptăm să se termine conflictul și apoi să se tranziteze tot felul de lucruri pentru reconstrucție? Că de ce să facem ceva dacă se poate și asa!??