Ultima actualizare: azi, 13:52
Locale

Deputatul Magyar Loránd cere explicații pentru întârzierea reglementărilor privind comunitățile de energie

Deputatul Magyar Loránd a depus o interpelare către Ministrul Energiei și Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), solicitând lămuriri urgente cu privire la întârzierea în adoptarea legislației necesare pentru funcționarea comunităților de energie.

Parlamentarul sătmărean spune că, în ciuda transpuneri formale în legislația națională prin Ordonanța de Urgență nr. 143/2021, cetățenii, autoritățile locale și afacerile românești sunt împiedicate să beneficieze de avantajele comunităților energetice din cauza lipsei reglementărilor de aplicare.

Întârzieri pe linie

România a transpus Directiva UE 2019/944 privind piața internă a energiei electrice, care introduce noțiunea de „comunități de energie ale cetățenilor”. Termenul legal pentru transpunere a expirat la 31 decembrie 2020. Prin O.U.G. 143/2021, care a intrat în vigoare în 2022, s-au definit cadrul general și obligațiile pentru comunitățile de energie.

Legea a delegat ANRE responsabilitatea de a emite normele detaliate de organizare și funcționare în termen de 60 de zile.

Proiecte blocate

Deși au trecut peste trei ani de la intrarea în vigoare a O.U.G. 143/2021, ANRE nu a emis încă reglementările necesare. Această întârziere blochează înființarea comunităților de energie, lăsând numeroase proiecte – finanțate din fonduri europene, de la bugetul de stat sau din investiții private – în imposibilitatea de a deveni operaționale. Acest lucru încetinește tranziția energetică, reduce autonomia locală și împiedică accesul universal la energie.

Întrebările adresate de deputatul Magyar Lorand:

Care sunt motivele concrete pentru care ANRE nu a emis normele privind organizarea și funcționarea comunităților de energie în termenul legal de 60 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 143/2021?

Ce demersuri concrete a întreprins Ministerul Energiei pentru a impulsiona și prioritatea finalizării acestor reglementări, având în vedere că operativizarea comunităților de energie este un obiectiv prevăzut în Strategia energetică a României 2025-2035, aprobată recent prin H.G. 1491/2024?

Care este un termen realist și obligatoriu pentru adoptarea legislației secundare, astfel încât comunitățile de energie să poată începe să funcționeze și să contribuie efectiv la rezolvarea problemelor energetice, sociale și de mediu ale României?

Deputatul Magyar Loránd subliniază că comunitățile de energie reprezintă un pilon esențial al tranziției energetice juste, oferind cetățenilor puterea de a deveni prosumatori activi, de a reduce facturile la energie și de a spori securitatea energetică locală. Întârzierea în implementare reprezintă un obstacol major în atingerea obiectivelor Pactului Verde European și a dezvoltării economice durabile a României.

Un comentariu

  1. Ghiță Răspunde

    Te bagi in seamă că chiloții in cur,oricum nu te băga nimeni in seamă, nici pe tine si nici pe vopsitul de Cosmel, de fapt el este ADMR RIST.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.