Ultima actualizare: azi, 16:42
Locale

O pacientă din Satu Mare își exprimă recunoștința față de medicul Lukacs Istvan: ,,Jos pălăria în fața unui asemenea om”

O pacientă din județul Satu Mare a transmis un mesaj emoționant de mulțumire, exprimându-și aprecierea profundă față de medicul ginecolog Lukacs Istvan. Mesajul, adresat public, subliniază nu doar calitățile profesionale excepționale ale doctorului, ci și latura sa umană remarcabilă, care a făcut o diferență semnificativă într-o perioadă vulnerabilă din viața ei.

Sătmăreanca laudă răbdarea, empatia și disponibilitatea doctorului Lukacs Istvan, care a reușit să ofere nu doar îngrijire medicală de top, ci și sprijin moral și încredere pe parcursul tratamentului. Redăm, mai jos, mesajul:

,,Mulțumiri din suflet pentru un medic cu adevărat deosebit! Prin aceste rânduri doresc să îmi exprim întreaga recunoștință și admirație față de domnul doctor ginecolog LUKACS ISTVAN, un profesionist desăvârșit și mai presus de toate un om în adevăratul sens al cuvântului.

De la prima întâlnire am fost întâmpinată cu mult calm, răbdare și căldură sufletească. Într-o lume în care timpul pare mereu prea scurt, domnul doctor și-a făcut timp mereu să îmi asculte toate temerile, să îmi explice cu grijă fiecare etapă și să mă sprijine nu doar medical ci și moral. A avut mereu un răspuns pentru orice întrebare, oricând am avut nevoie indiferent de ora sau zi.

Într-o perioadă delicată în viața unei femei, prezența unui medic empatic și implicat face o diferență uriașă. Domnul doctor LUKACS ISTVAN mi-a oferit siguranța, încredere și liniște. Nu a fost doar un specialist impecabil, ci și un sprijin sincer real și uman.

Jos pălăria în fața unui asemenea om! Mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine și pentru felul în care vă dedicați meseriei. Mă înclin cu respect și recunoștință și vă doresc multă sănătate, putere de muncă și cât mai multe împliniri profesionale și personale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.