CFR Călători anunță suspendarea temporară a peste 60 de trenuri din toată țara începând cu 21 octombrie 2025, după ce CFR SA, administratorul rețelei feroviare, a decis această măsură pe fondul unei datorii de peste 100 milioane de lei. Alte anulări vor avea loc în luna noiembrie. Satu Mare se numără printre județele afectate, cu mai multe garnituri suspendate.
Potrivit unui comunicat transmis pe 20 octombrie, CFR SA este singura instituție care poate decide suspendarea sau introducerea în circulație a trenurilor. CFR Călători spune că face eforturi pentru a menține cât mai multe trenuri în funcțiune și că încearcă să reducă impactul asupra pasagerilor.
De ce sunt anulate trenurile
Suspendările au fost impuse de CFR SA pe fondul neplății „Tarifului de Utilizare a Infrastructurii” (TUI) de către CFR Călători. Pe lângă motivele financiare, compania de transport spune că decizia afectează și:
-
respectarea timpului de odihnă al personalului de tren, conform Codului Muncii;
-
disponibilitatea materialului rulant (vagoane/locomotive);
-
imposibilitatea introducerii de trenuri noi în circulație, din cauza restricțiilor.
Trenuri anulate în județul Satu Mare
Începând cu 21 octombrie:
-
R 4332: Satu Mare – Oradea;
-
R 4401, R 4402, R 4405, R 4406: Satu Mare – Halmeu și retur.
Începând cu 21 octombrie (suplimentar):
-
R 4334: Halmeu – Satu Mare;
-
R 4337: Satu Mare – Halmeu.
Din 7 noiembrie:
-
IR 1532: Satu Mare – Timișoara Nord;
-
IR 1533: Timișoara Nord – Satu Mare.
Alte trenuri suspendate relevante
-
R 4331 și R 4338: Oradea – Halmeu;
-
IR 1537 și IR 1539: Timișoara – Oradea;
-
Trenuri Regio și InterRegio pe rute precum București – Brașov, Iași, Galați, Drobeta Turnu Severin, Târgu Mureș – Cluj-Napoca, Arad – Oradea.
Anulări și din alte motive
Pe lângă cele dictate de CFR SA, alte trenuri sunt suspendate din lipsă de personal și probleme tehnice. De exemplu:
-
Din 20 octombrie: R 2447 (Târgu Mureș – Teiuș);
-
Din 21 octombrie: R 5031 (București – Ploiești), R 8002 și R 8006 (Constanța – București Obor), R 4334, R 4337 (Halmeu – Satu Mare).
Ce spune CFR Călători
„Regretăm disconfortul creat pasagerilor și îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru a relua circulația trenurilor cât mai curând posibil”, transmite compania.
CFR SA spune că suspendările sunt temporare și că circulația trenurilor va fi reluată imediat ce datoriile vor fi plătite. Până atunci, mii de pasageri din întreaga țară, inclusiv din Satu Mare, vor trebui să își caute alte mijloace de transport. CFR Călători recomandă verificarea circulației trenurilor:
Locuitorii din județul Satu Mare vor fi printre cei mai afectați, mai ales cei care fac naveta sau folosesc trenurile pentru legătura cu județele vecine. Anularea curselor spre și dinspre Halmeu sau Oradea lasă numeroase comunități fără alternative de transport feroviar.
Să vă fie rușine sunteți rusinea Europei!
Demitere și să cercetare Preoteasă și Grindeanu si noul minister transportelor!
Este greu de inteles dar totusi exista o regula. Nu platesti, nu primesti. Nimic nu este gratis. Totusi trebuie reglementata aceasta problema. Ca,(virgula) caile ferate nu sunt un bun al unui om. Sunt un bun national. Mai mult. Sunt de INTERES NATIONAL. SI STRATEGIC. Astia, “proprietarii” sunt in stare sa ceara taxa, daca Doamne fereste este nevoita armata sa mute cazarmament. Si nici macar nu ofera cinestie ce cale de rulare. Si nici vagoane de doamneajuta. Asa, un fel de Juji.
Tare s-o obisnuit oamenii sa mearga cu nasu’. Asta din secolul trecut sau de cand ii lumea si romanii. Ma rog, si ungurii, ca doara impreuna supravietuim. Sport national.