Femeie de 67 de ani, agresată de soțul care bea spirt sanitar. Un bărbat județul Satu Mare a fost obligat de instanță să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de soția sa, în urma unui incident violent petrecut în 22 decembrie 2025. Femeia, în vârstă de 67 de ani, l-a reclamat pentru agresiune, susținând că a fost lovită în față în timp ce se afla în locuința fiului lor, acolo unde se refugiase din cauza comportamentului agresiv al soțului. Judecătoria Carei a emis ordinul în această săptămână.
Potrivit declarațiilor din dosar, femeia nu mai locuia cu bărbatul de aproape un an, însă acesta continua să o urmărească și să vină frecvent în zona în care stătea, mai ales când consuma alcool. În ziua de 22 decembrie, bărbatul s-a prezentat băut la casa fiului lor, a început o ceartă cu soția sa, iar la un moment dat a lovit-o cu palma în zona feței, provocându-i sângerări.
Incidentul a fost confirmat în instanță chiar de fiul celor doi, audiat în calitate de martor, care a declarat că și-a dat tatăl afară din casă și că mama sa trăiește de mult timp cu frică din cauza comportamentului agresiv al acestuia. Femeia a mai relatat că soțul obișnuiește să bea frecvent, inclusiv alcool sanitar, și că a fost agresiv și în trecut.
În fața instanței, bărbatul a negat faptele, însă și-a pierdut cumpătul chiar în timpul procesului, afirmând: „Dacă o prind pe stradă, va fi vai și amar de capul ei.” Judecătorii au considerat declarația o amenințare clară și un indiciu că femeia se află în pericol real.
Instanța a emis un ordin de protecție valabil 6 luni, începând cu 30 decembrie 2025, obligându-l pe agresor să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de femeie și față de reședința acesteia. Solicitarea Parchetului și a femeii pentru o perioadă de 12 luni a fost respinsă, instanța apreciind că 6 luni sunt suficiente pentru a preveni escaladarea conflictului.
Ordinul este executoriu imediat, iar orice încălcare va fi tratată ca infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de până la 5 ani.
Femeia a mai declarat că intenționează să divorțeze, subliniind că înțelege diferența dintre un ordin de protecție și un proces de divorț.
Vezi ce pățești Norick fals dacă bei tâmpenii? No șezi atuncea pe kuur si nu mai comenta. Nu de alta dar ești exasperant de obositor cu ștrandul tău și cu toate cele 🥶
Dikk mo , inca un sprit si asta da foc la tat’ satu’…😁😛😎😉
👍🤣Care fac de astea chiar nu-i pot întelege. Dar treaba lui. Și ciroza să fie cu el. Căt mai repede. Că pe planeta asta consumă resursele absolut degeaba.
ZSCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRESA DIN ROMÂNIA
Despre lașitate, copy-paste și abandonarea misiunii jurnalistice
Presa din România traversează de prea mult timp o criză care nu mai poate fi pusă pe seama lipsei de resurse, a presiunilor politice sau a contextului economic. Este, înainte de toate, o criză de curaj și de vocație.
Într-o țară în care cartelurile de droguri, rețelele de cămătărie și traficul de persoane se dezvoltă nestingherite, presa a ales, în mare parte, calea comodă a subiectelor fără risc: scandaluri fabricate, știri copy-paste, „breaking news” fără miză publică, pseudo-controverse și personaje irelevante ridicate artificial la rang de temă națională.
Jurnalismul nu este – sau nu ar trebui să fie – un exercițiu de confort. Riscul face parte din meserie. Altfel, presa nu mai este câinele de pază al societății, ci un simplu spectator care comentează de pe margine degradarea socială.
Este mai ușor să preiei un comunicat, să traduci o știre externă sau să inventezi o polemică sterilă decât să investighezi:
• cine controlează traficul de droguri,
• cine protejează cămătăria,
• cine câștigă din exploatarea ființelor umane,
• cine închide ochii și de ce.
Tăcerea presei nu este neutră. Tăcerea favorizează infracționalitatea.
Când nu expui rețelele de crimă organizată, le lași spațiu să crească.
Când nu vorbești despre victime, le condamni la invizibilitate.
Când eviți subiectele periculoase, transferi costul către societate: frică, dependență, violență, corupție.
Există, desigur, jurnaliști și organizații care mai respectă sensul acestei profesii. Sunt puțini, insuficient susținuți și adesea marginalizați. Tocmai existența lor demonstrează că problema nu este imposibilitatea, ci lipsa de voință a sistemului mediatic dominant.
O presă care se teme mai mult de deranj decât de adevăr își pierde legitimitatea.
O presă care preferă banalul în locul periculosului nu mai servește interesul public.
O presă care evită confruntarea cu crima organizată devine, voit sau nu, parte din decorul ei.
Nu este nevoie de eroism inutil, ci de jurnalism real: documentat, persistent, solidar între redacții, protejat de public și asumat moral.
Dacă presa nu își mai asumă rolul de a spune adevărul acolo unde doare, atunci nu mai poate pretinde respect, încredere sau autoritate morală.
Respectul nu se cere.
Se câștigă.