PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Moment superb! Mii de elevi au recitat Luceafărul lui Eminescu de Ziua Culturii Naționale. Centrul orașului, o scenă uriașă a poeziei

Piața 25 Octombrie din Satu Mare s-a transformat, joi, 15 ianuarie, într-o scenă uriașă de poezie, unde mii de elevi au adus un omagiu impresionant poetului național Mihai Eminescu, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

Peste 5.000 de elevi din unitățile de învățământ ale municipiului au participat la un flashmob de amploare, recitând în același timp celebrul poem „Luceafărul”. Vocile lor au răsunat la unison în centrul orașului, creând un moment deosebit, plin de emoție și respect pentru cultura română.

Momentul artistic a fost coordonat de actorul Horia Fedorca, de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, care a reușit să ofere evenimentului o notă specială și să îi ghideze pe elevi într-o interpretare memorabilă.

La eveniment a participat și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor: ,,Știu că prin voi Satu Mare are viitor”, le-a transmis edilul copiilor.

Evenimentul, intitulat „Eminescu – o singură voce”, a fost organizat de Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, Inspectoratul Școlar Județean și Școala Gimnazială „Bălcescu–Petőfi”.

Exit mobile version