De mai bine de două decenii, pictorul Valer Sasu așază Sătmarul pe harta artei internaționale printr-o viziune bazată pe disciplină și autenticitate. De la primele desene schițate la vârsta de trei ani, până la expozițiile din mari orașe europene, parcursul său este o mărturie a modului în care tradiția se transformă în identitate proprie.
Moștenirea și disciplina ideii
Crescut în atelierul tatălui său, cunoscutul pictor Ion Sasu, Valer a absorbit natural limbajul vizual. Deși părinții nu l-au presat spre o carieră artistică, mediul familial a fost decisiv. Artistul a moștenit simțul culorii și al luminii de la tatăl său, un colorist excelent, și rigoarea detaliului de la desenele mamei sale – despre care avea să afle ulterior că desena, la rândul ei, foarte bine. „Cred că am luat de la amândoi. De la tata am moștenit simțul culorii, de la mama – ochiul pentru detaliu. Și de la tata, și de la mama am moștenit talentul”, explică pictorul.
Dincolo de talent, Ion Sasu i-a oferit o lecție tehnică fundamentală: importanța schiței ca motor al creației. Sfatul tatălui său a fost clar: să facă cât mai multe schițe, și apoi să aleagă dintre acele schițe, nu doar dintre idei, pentru a vedea unde îl duce procesul. „Să nu le lase să moară. Ideile vin și pleacă, dar dacă le pui pe hârtie, rămân acolo”, spune Valer, care folosește și astăzi caietul de schițe ca pe un depozit viu de forme.
După studiile la UAD Cluj, cariera sa a căpătat o dimensiune internațională, debutând în 2002 în Olanda. „Consider că am debutat cu adevărat patru ani mai târziu, când am expus la Muzeul de Artă din Satu Mare. În acelaşi an am participat la Bucureşti, la Anuala Artelor, unde am luat Premiul pentru Debut din partea UAP. După aceea au urmat expoziţii personale în țară, dar şi în străinătate, în ţări precum Olanda, Austria, Franţa, Italia.”
Experiența externă i-a confirmat importanța publicului: „În orașele mai mari e mai ușor, pentru că îți găsești public care să rezoneze cu lucrările: să îi placă, să îi displacă, important e să nu rămână indiferenți.”
Această deschidere l-a însoțit și în anii petrecuți la catedră. Ajuns asistent universitar la universitatea din Baia Mare pe când era el însuși foarte tânăr, i-a fost ușor să rezoneze cu studenții și cu atmosfera academică. A predat apoi cu aceeași empatie și la Liceul de Artă, până când nevoia de a se dedica total picturii l-a readus definitiv în atelier.
Pictura în fața AI: O luptă pentru autenticitate
Într-un context în care tehnologia tinde să domine vizualul, Valer Sasu rămâne un apărător al actului creativ uman, bazat pe experiență și subconștient, nu pe algoritmi.
„Printre primele lucruri pe care AI le-a influențat a fost vizualul. Bineînțeles că m-a pus pe gânduri – și pe toată lumea din domeniu. De influențat încă nu m-a influențat și nici nu văd cum ar putea, pentru că ce fac eu este artă în adevăratul sens al cuvântului.
Eu, ca artist, am niște experiențe, niște trăiri pe care le iau din viața reală. Le depozitez undeva în subconștient și ele ies la iveală pe pânză sau pe hârtie. AI nu poate să facă asta. Degeaba scrie cineva un prompt, oricât de creativ – AI preia niște chestii din virtual, făcute deja de altcineva, și le recombină. Deci, din start, s-a pierdut acea legătură directă cu experiența ta, trecută prin filtrul tău, pe care tu o dai mai departe și cel care vede lucrarea, o simte.”
Pentru Valer, arta necesită un ritm care contrazice viteza digitală. „Pictura va rămâne. Arta transmite ceva. Arta și viteza nu se prea înțeleg. E nevoie de multă liniște. Iar noi trăim acum într-o lume în care suntem distrași în fiecare minut.”
Procesul și răbdarea
Deși vede AI-ul ca pe o unealtă care poate fi utilă, artistul avertizează asupra pericolului scurtăturilor. Valer consideră că arta și viteza nu se potrivesc, observând că mulți tineri artiști tind deja să sară peste etape esențiale de învățare și explorare pentru că AI-ul este comod și oferă iluzia unui rezultat rapid. Însă, un artist autentic trebuie să își asume riscul de a greși pentru a evolua cu adevărat. „Știu că mulți tineri vor să sară direct la rezultat, dar e important să înveți, să experimentezi, să greșești. Acolo e procesul”
