Abuzuri grave în Armată, descoperite la Satu Mare. Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că, în urma unui control făcut la Batalionul 52 Geniu Tisa de la Satu Mare, au fost găsite mai multe nereguli, printre care ocuparea ilegală a unor posturi de soldat şi soldat gradat profesionist, modificarea rezultatelor la selecţia unor candidaţi, informează news.ro.
De asemenea, potrivit sursei citate, au fost inventate activităţi pentru încasarea unor sume de bani care au dus chiar la creşterea pensiei, a adăugat ministrul. Miruţă a declarat că au fost identificate situaţii în care militarii din această unitate erau folosiţi pentru activităţi în gospodăriile superiorilor. În urma acestor constatări, au fost trimise documente către DNA şi a fost întrerupt mandatul comandantului.
,,În urma controlului operativ, la Batalionul 52 Geniu Tisa de la Satu Mare s-a găsit ocuparea ilegală a unor posturi de soldat şi soldat gradat profesionist, s-a găsit situaţia modificării rezultatelor de selecţie a unor candidaţi, astfel încât să fie declaraţi admişi cei care fuseseră declaraţi respinşi. S-a găsit modificarea rezultatelor, iar în conformitate cu declaraţiile unora dintre cei implicaţi, schema asta s-a întâmplat inclusiv prin sume de bani date celor care organizau aceste selecţii. Au fost, de asemenea, inventate de personalul militar de acolo activităţi inexistente, activităţi inexistente care au fost inventate pentru a se încasa sume de bani, sume de bani care, pe lângă faptul că au fost încasate pe activităţi care n-au fost desfăşurate, au dus la creşterea pensiei pentru cei care îşi autoinventaseră astfel de activităţi şi la 2.000 de lei pe lună în plus pentru pensie”, a declarat ministrul Apărării, joi, într-o conferinţă de presă.
El a enumerat măsurile luate în urma descoperirii acestor nereguli.
,,În urma acestor lucruri pe care le-am descoperit la această unitate, la acest Batalion 52, documentele au fost ridicate şi înaintate structurilor abilitate, un calup destul de mare de oameni au fost trimişi către Direcţia Naţională Anticorupţie. S-a dispus întreruperea mandatului domnului comandant şi organizarea unui nou concurs. Am solicitat verificarea cu anularea concursurilor care au fost identificate că s-au desfăşurat ilegal. Magazinele din interiorul garnizoanei au fost evident desfiinţate şi am depus măsuri pentru recuperarea prejudiciilor. Da, sper să fie un caz izolat. Armata are o capacitate de a elimina astfel de cazuri care se întâmplă, sper, pe la un câte un colţ, însă corupţia nu are prea mulţi părinţi şi corupţia are zero toleranţă din punctul meu de vedere”, a mai declarat Radu Miruţă.

Undei șefu …cum il cheamă ….? a pregătit inlocuitorul ….pe măsură….cu simpatii tefeliste , altfel nu merge …!!
Astfel de lucruri se fac de mult si se știa pana la nivelul superior doar ca am avut până acum miniștrii la apărare de la PSD care nu dau doi bani pe cum merge țara. Doar la parade apar cu câte o coroană. Ăștia sunt iubitorii de neam și patrie:)))
Miruta da-te la ei cu ciomagu,cu iataganu ca astia au facut falusu mare pe spatele populimii.Sunt o gramada de nesimtiti ajunsi in domeniul militar.S-au ocupat posturi pe sustake,pe cadouri sau pe baza de rubedenie.Asta-i armata si jandarmeria calare pe cai de lemn.Astia ne vor apara in caz de pericol?Sa fim seriosi,astia vor fi primii care vor da bir cu fugitii sau se vor declara,,inapti de razboi,incapabili sa tina o arma”si vor gasi motive sa nu fie combatanti cu arma in mana.Acesti ,,speciali”sunt niste,,soldati svejk”impreuna cu ofiterii de paie care formeaza,,armata romana”aparatoare de glie.Tare bine le-a mers tuturor si pe vremea in care Gabi al nostru era sef peste ostasi.,,Lasa-ma ca sa te las”,,o mana spala pe cealalta iar amandoua spala obrazu”ca pe vremea lui nea ceasca in care tot racanu prost si bleg ajungea caprar ori fruntas iar dupa aceea era cooptat in randurile,,bravei ostiri a tarii”cu izmenele ,ciorapii si bocancii uzati.
Vor fi toți absolviti de răspunderea penală pentru că au pile în cadrul partidelor politice și acești privilegiați si sunt lipitorii de afișe care fac parte din bazinul electoral!!!