Ultima actualizare: azi, 15:32
Locale

Asistentul social din județul Satu Mare care schimbă vieți: Carmen Mezei, nominalizată la un premiu național. Are nevoie de votul nostru!

Carmen Mezei, asistent social în comuna Odoreu, a fost propusă pentru Premiul pentru Asistentul Social din Mediul Rural, distincție acordată de Colegiul Național al Asistenților Sociali. Nominalizarea nu este deloc întâmplătoare. Ea vine ca o recunoaștere a muncii susținute, a empatiei și a devotamentului cu care Carmen își face meseria zi de zi, în slujba comunității.

În mediul rural, unde problemele sociale sunt adesea mai complexe, iar resursele mai puține, rolul asistentului social devine esențial. De-a lungul timpului, Carmen Mezei a fost un sprijin real pentru persoanele vulnerabile, o voce pentru cei care nu reușesc să se facă auziți și un ajutor concret pentru familiile aflate în dificultate.

Prin implicarea sa constantă, a demonstrat profesionalism și o grijă autentică față de oameni. Tocmai acest impact în comunitate a stat la baza propunerii pentru premiul național.

Acum, comunitatea are ocazia să îi fie alături, iar susținerea și votul fiecăruia pot face diferența.


Carmen Mezei poate fi votată AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.